Ce au decis liderii europeni în privinţa R. Moldova

Sursă foto: europa.eu

Uniunea Europeană va continua să acorde tot sprijinul relevant Republicii Moldova în abordarea provocărilor cu care se confruntă ca urmare a agresiunii Rusiei în Ucraina, iar liderii UE au cerut, joi, să fie adoptat „rapid” cadrul de negociere, un pas înainte pe drumul aderării Chişinăului la Uniunea Europeană.

Uniunea Europeană va continua să consolideze rezilienţa, securitatea şi stabilitatea ţării în faţa activităţilor destabilizatoare ale Rusiei, se arată în documentul care prezintă concluziile reuniunii de joi a liderilor europeni.

Consiliul European salută, de asemenea, angajamentele bilaterale ale statelor membre de a sprijini Misiunea de Parteneriat a Uniunii Europene în Moldova, pentru a spori rezilienţa sectorului de securitate.

Pe de altă parte, Consiliul European salută progresele înregistrate de Ucraina şi de Republica Moldova în ceea ce priveşte avansarea reformelor necesare pe calea lor către UE. Ca urmare a prezentării proiectelor-cadru de negociere pentru Ucraina şi Republica Moldova, Consiliul European invită la adoptarea lor rapidă şi la avansarea demersurilor fără întârziere.

La summitul lor din decembrie 2023, liderii UE au dat undă verde deschiderii negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, după ce aceste ţări vor fi luat măsurile relevante prevăzute în raportul Comisiei privind extinderea din 8 noiembrie 2023. Liderii şi-au exprimat, de asemenea, disponibilitatea de a deschide negocierile de aderare cu Bosnia şi Herţegovina, atunci când se va realiza conformitatea necesară cu criteriile de aderare. În acest scop, aceştia au invitat Comisia Europeană să raporteze Consiliului cel târziu în martie 2024 cu privire la progresele înregistrate.

Ca urmare, liderii Uniunii Europene au convenit joi să invite Bosnia să deschidă negocierile de aderare la UE, subliniind în acelaşi timp că ţara balcanică va trebui să întreprindă mai multe reforme înainte de începerea propriu-zisă a discuţiilor.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: