Skip to content
Puterea Știrilor Video

Ce au făcut social-democrații imediat după ce moțiunea de cenzură a trecut. Steriu, purtătorul de cuvânt al PSD, detalii de culise

PSnews

Purtătorul de cuvânt al PSD, Valeriu Steriu, invitat în studioul „Puterea Știrilor”, a vorbit despre cum se prezintă Partidul Social Democrat (PSD) după înfrîngerea suferită în fața Opoziției.

Potrivit lui Steriu, PSD nu mai are majoritate în Parlament, însă partidul continuă să aibă „cel mai important cuvânt de spus în ceea ce înseamnă democrația din România”.

„Ne-am regrupat imediat forțele. Chiar după moțiune, o mare parte din colegii de la Senat și de la Camera Deputaților, în biroul domnului președinte Marcel Ciolacu, am făcut o primă analiză. Ne-am dat seama, cel puțin la nivel parlamentar, cam cum se prezintă situația în clipa de față și ne-am propus în următoarele zile să finalizăm analizele pentru a pleca la drum cu principala și cea mai importantă bătălie din acest an: alegerile prezidențiale.

PSD, în Parlament, nu mai are majoritate. Un număr foarte mare de voturi grupat și coerent, poate cel mai mare număr de voturi în clipa de față, se află la PSD. Ieri (n.r- joi) au lipsit 4 voturi să avem această moțiune respinsă și din acest punct de vedere știm că putem conta pe un număr de 230 de voturi oricând în Parlament, vorbim de aproape 50%. Suntem convinși în continuare că puterea, care se mută dinspre Guvern în Parlament, ne va permite în următoarea perioadă să avem cel mai important cuvânt de spus în ceea ce înseamnă democrația din România”, a declarat Valeriu Steriu, la Puterea Știrilor.

Prima victorie a Opoziției înainte de alegeri

Amintim că Parlamentul a adoptat joi moțiunea de cenzură cu 238 voturi „pentru” dintre cele 242 valabil exprimate (în total au fost 245 de voturi). Au fost și 4 voturi împotriva demiterii, în contextul în care parlamentarii PSD au fost în sală dar nu au votat.

Guvernul PSD este demis, dar rămâne deocamdată pe funcție ca interimar, până când Președintele Klaus Iohannis va desemna un alt premier care să formeze un nou Cabinet.

Consultările desfășurate vineri la Palatul Cotroceni nu au adus un consens în privința organizării alegerilor anticipate solicitate de USR, în condițiile în care, tehnic, acestea sunt foarte dificil de declanșat, dar mai ales în contextul nevoii urgente de a avea un guvern valid care să elaboreze Legea Bugetului pentru anul 2020.

Aceleași consultări au arătat că singura formațiune parlamentară dispusă să intre la guvernare, în afară de PNL, este cea a fostului președinte, Traian Băsescu, PMP. Klaus Iohannis le-a spus liberalilor că trebuie să ofere unul-două ministere și celor care vor să participe la guvernare, dintre partidele care au ajutat la adoptarea moțiunii de cenzură. Deci, deocamdată, înaintea celei de-a doua runde de consultări, s-ar contura un cabinet PNL-PMP, condus de Ludovic Orban.

DETALII AICI: UPDATE Victorie pentru Opoziție: Moțiunea de cenzură a trecut. Guvernul Viorica Dăncilă a fost demis

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *