Skip to content
Politică

Ce avere are primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, audiat în acest moment la DNA

Social-democratul Tudor Pendiuc este unul dintre cei mai longevivi primari din România. El a fost ales primar al municipiului Piteşti pentru prima dată în anul 1992 şi de atunci ocupă fără întrerupere această funcţie, fiind reales de piteşteni la fiecare patru ani.

Conform CV-ului postat pe site-ul Primăriei Piteşti, Pendiuc este preşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România, membru în Comitetul Regiunilor de la Bruxelles şi este şi conferenţiar universitar doctor la Universitatea ”Constantin Brâncoveanu” din Piteşti.

Anul acesta, primarul Piteştiului a primit din partea Asociaţiei Municipiilor din România ”Trofeul de Excelenţă pentru contribuţia adusă la dezvoltarea, modernizarea şi eficientizarea administraţiei publice din România”, potrivit Mediafax.

În anul 2011, Tudor Pendiuc a fost decorat de către preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Naţional ”Pentru Merit” în grad de Ofiţer.

În prezent, Tudor Pendiuc conduce PSD Argeş, după ce fostul preşedinte al organizaţiei judeţene, Constantin Nicolescu, a fost condamnat definitiv pentru conflict de interese.

Potrivit declaraţiei de avere din iulie 2013, Tudor Pendiuc are două apartamente în Piteşti de 58, respectiv 86 de metri pătraţi, cumpărate în anii 1990 şi 1996 împreună cu soţia sa, precum şi o casă în suprafaţă de 712 metri ptraţi, construită în anul 2005.

Primarul Piteştiului şi soţia sa mai au o casă de 60 de metri pătraţi în comuna Salcia, judeţul Telorman, moştenită de soţia lui Pendiuc în anul 1995. Tot în comuna Salcia, soţia lui Pendiuc a moştenit două terenuri agricole de 1,38 hectare, respectiv 0,40 hectare, precum şi un teren intravilan în suprafaţă de 0,05 hectare.

Pendiuc mai are, la Piteşti, suprafeţe de 2.064 de metri pătraţi de vii, livezi, teren arabil, curţi şi construcţii, toate cumpărate în 1998.

Primarul Piteştiului deţine şi un autoturism Dacia Logan, din anul 2008. Totodată, el are două conturi de 22.095 de lei şi 5.069 de euro, precum şi un depozit bancar de 16.390 de lei.

Tudor Pendiuc are şi un credit de 9.500 de euro contractat în 2010 şi scadent în 2014.

În ceea ce priveşte veniturile, Pendiuc a obţinut în anul fiscal anterior declaraţiei de avere venituri de 52.433 de lei, din salariul de primar, iar soţia acestuia, Gabriela Pendiuc, a obţinut 36.270 de lei ca director la Şcoala Populară de Arte şi Meserii.

Pendiuc a mai notat în declaraţia de avere venituri de 22.300 de lei, obţinute din funcţia de conferenţiar universitar doctor la Universitatea ”Constantin Brâncoveanu”, 9.418 lei obţinuţi ca membru în Comisia naţională de avizare a împrumuturilor de la Ministerulşui Finanţelor şi 6.715 de euro ca membru în Comitetul Regiunilor de la Bruxelles.

În declaraţia de interese, primarul Piteştiului menţionează că este preşedinte sau vicepreşedinte al mai multor fundaţii sau asociaţii. Astfel, el este preşedinte al Fundaţiei Doina şi Ion Aldea Teodorovici, al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Argeş şi al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Termoserv, precum şi vicepreşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Servsal.

Procurorii DNA fac joi percheziţii la Primăria Piteşti, la locuinţa primarului Tudor Pendiuc şi la sediile mai multor firme, într-un dosar care vizează fapte de corupţie din perioada 2007-2014, privind acordarea unor contracte de achiziţii publice, prejudiciul fiind de aproximativ un milion de euro.

1 comentariu la “Ce avere are primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, audiat în acest moment la DNA

  1. Acum poate cineva face comparatie intre averea unui primar de 22 de ani intr-un municipiu comparabil cu Sibiul si profesor universitar, si averea lui Iohannis ! Ce ziceti, da cumva cu zecimale, basistilor ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *