Înainte de a pleca într-o călătorie trebuie să știți ce bani trebuie să pregătiți pentru diverse taxe în funcție de zona în care vreți să mergeți. Unele taxe sunt mai mici, altele sunt în curs de implementare, cert este că trebuie să le puneți pe hârtie înainte de a pleca la drum.
Se pare că după pandemie unele locuri ale planetei s-au aglomerat rău de tot și autoritățile sunt nevoite să ia măsuri pentru a reduce numărul de turiști. Nu că banii lor nu ar fi buni, însă există și multe provocări cărora trebuie să le facă față.
Dincolo de aglomerație, oamenii locului trebuie să depună eforturi considerabile pentru conservarea patrimoniului cultural, dar să protejeze și mediul înconjurător. Cel mai dezbătut astfel de subiect vizează Veneția. Parte a patrimoniului mondial UNESCO, orașul plutitor de la Marea Adriatica face față cu greu numărului mare de turiști, deși în 2021 a interzis navelor de croazieră mari să acosteze în zonă.
Sunt mai multe măsuri care vor intra în vigoare din acest an, inclusiv taxe suplimentare pentru vizitarea orașului italian. Momentan este un proiect pilot, care se va aplica doar în primele 10 zile din lunile mai, iunie și iulie. Turiștii care nu stau în oraș, ci merg doar în vizită, atunci vor fi nevoiți să scoată din buzunare câte 5 euro de persoană. Autoritățile vor să vadă ce se schimba și dacă rezultatele sunt bune, atunci măsură se va aplica tot timpul din 2025.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News