Skip to content
Politică

Ce baroni EPUREAZĂ Dragnea din sferele de influență ale Guvernului! Câștigătorii și perdanții EXCLUSIV SURSE

Inquam Photos / Octav Ganea

Șeful PSD-ist Liviu Dragnea pregătește din plin, zilele acestea, epurarea baronilor contestatari din sferele de influență ale viitorului guvern remaniat.

Potrivit surselor PSnews.ro, marii perdanți ai comerțului cu funcții sunt vicepremierul Paul Stănescu (Olt), vicepreședintele Adrian Țuțuianu (Dâmbovița), Gabriela Firea (București) – semnatarii celebrei scrisori anti-Dragnea. Acestora li se mai agaugă o serie de nume cu sonoritate, printre care ex-premierul Mihai Tudose.

Oamenii șefului PSD

La polul opus, marii câștigători ai noilor trocuri sunt Marian Oprișan (Vrancea), Olguța Vasilescu (Dolj), Radu Moldovan (Bistrița-Năsăud), Niculae Bădălău (Giurgiu), Gabriel Zetea (Maramureș), Ionel Arsene (Neamț) și Dragoș Benea (Bacău) – aceștia vor fi prezenți (fizic sau prin intermediul oamenilor de casă) la masa Cabinetului Dăncilă, unde PSD Teleorman este omniprezent. Nemulțumiți sunt încă Dumitru Buzatu (Vaslui) și Felix Stroe (Constanța), cărora Dragnea le reproșează că nu l-au susținut așa de vehement cum s-ar fi așteptat (mai cu semă din partea vasluianului) în cadrul ultimului CEx, când a fost învinsă gruparea Firea-Stănescu-Țuțuianu. Recompensele oferite de Liviu Dragnea acoperă o gamă largă: de la funcții pe linie de partid, la acordarea de ministere, de agenții și alte sinecuri guvernamentale, la care se adaugă trocurile vizând secretarii de stat. În paralel, se poartă negocieri intense vizând cele 17-18 locuri eligibile de pe lista pentru alegerile europarlamentare.

Nervi

Deși Dragnea și vicepreședintele Țuțuianu păstrează aparențele unui armistițiu (vizibil tensionat), relațiile dintre cei doi sunt pe cale să degenereze din nou, întrucât baronul de Dâmbovița este scandalizat de faptul că este exclus de la masa negocierilor. Recentele înregistrările în care Țuțuianu îl batjocorește pe Liviu Dragnea nu fac decât să toarne gaz cu nemiluita peste focul deja existent. Stănescu și Firea sunt la fel de supărați – Firea îl pierde pe George Ivașcu de la portofoliul Culturii, iar Stănescu rămâne fără funcție și minister, dar și fără numeroșii săi secretari de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *