Skip to content
Politică

Ce decizie a luat PNL cu privire la Vosganian și Ariton

Co-preşedintele PNL, Vasile Blaga, a anunțat, luni, cum se vor pronunța senatorii liberali în cazurile Vosganian și Ariton. Blaga a spus că PNL va vota în favoarea solicitării procurorilor DNA şi DIICOT de încuviinţare a începerii urmăririi penale pentru cei doi.

Vasile Blaga a fost întrebat care este poziţia senatorilor PNL faţă de solicitările procurorilor în cazul lui Ion Ariton şi al lui Varujan Vosganian.

„Niciodată nu am obstrucţionat justiţia, vom vota în favoarea cererii procurorilor”, a replicat Blaga, potrivit romaniatv.net.

El a indicat declaraţia lui Ion Ariton, menţionând că şi acesta va avea un vot în acelaşi sens.

Senatorul PNL, Ion Ariton, a declarat luni că nu va face niciun demers care să ducă la tergiversarea sau împiedicarea încuviinţării începerii urmăririi penale în cazul său, solicitată Senatului de DNA, pentru fapte săvârşite în calitatea sa de ministru.

„Nu voi face niciun demers pentru a împiedica sau tergiversa solicitarea DNA. Mă voi prezenta la discuţiile de la Comisia juridică, însă nu le voi cere colegilor să respingă solicitarea procurorilor. Aştept să se rezolve cât mai repede acest caz”, a declarat fostul ministru al Economiei.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut luni aviz de la Parlament pentru urmărirea penală a deputatului Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării, şi senatorului Ion Ariton, fost ministru al Economiei, în dosarul „Gala Bute”, în care sunt suspectaţi de fapte de corupţie.

Sursa foto: hartapoliticii.ro

1 comentariu la “Ce decizie a luat PNL cu privire la Vosganian și Ariton

  1. Daca sunt atat de deschisi demersurilor justitiei, de ce nu isi dau ei demisiile din Parlament ? Uite, pana si Mitrea si Hrebenciuc au avut taria asta. Ei de ce nu o au ??? Ca asta cu suspendarea din partid sau chiar excluderea, dar cu pastrarea mandatului, gen Chiuariu, am mai vazut-o, Si maretul asta de nou PNL tace si profita de voturile lor. Pai asa o fi lucrul bine facut, tovarasi ???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *