Skip to content
Sport

Ce dezvăluiri face Cristi Borcea în lucrarea sa. Iată câteva fragmente memorabile

Deținutii care încearcă să își reducă tot mai mult pedeapsa s-au apucat de scris.

Această „faptă” le poate aduce o reducere de pedeapsă de 30 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică.

După ce a fost închis în urma unei pedepse cu care s-a ales în „Dosarul Transferurilor”, Cristi Borcea are şanse mici să ajungă în libertate după ce a fost acuzat şi de mituirea unei judecătoare.

Viaţa lui Cristi Borcea ar putea reprezenta subiectul unui român. Dar cu condiţia să nu fie scris chiar de erou, aşa cum s-a întâmplat cu “Am fost preşedintele unui vis: Dinamo Bucureşti”. Lucrarea are 150 de pagini, este tipărită pe o hârtie foarte bună, întâlnită la revistele glossy, şi reprezintă o combinaţie de povestioare despre începuturile lui Borcea în fotbal şi teoriile fostul oficial dinamovist despre ceea ce înseamnă marketing sportiv.

În începutul cărții, Borcea motivează alegerea temei. „Singurul răspuns care îmi vine în minte, sincer, în acest moment, este <<fotbal>>. De la fotbal, de la cel mai frumos sport lăsat de Dumnezeu pe pământ, de la cel mai diabolic joc scăpat de Lucifer în Infern”.

Lecturarea cărţii nu este costisitoare, deoarece durează doar câteva ore şi îi oferă cititorului răspunsuri la multe întrebări simple.

Ce este fotbalul?
“Un exerciţiu sportiv superb, cu 11 protagonişti, excelent sincronizaţi, ce implică un efort uneori supraomenesc, sclipiri de geniu, coordonare matematică şi, nu de puţine ori, graţia pe care ţi-o dă numai talentul Dumnezeiesc”. Nici măcar Cornel Dinu n-ar putea face o descriere mai frumoasă.

De ce ţine cu Dinamo
“Am crescut într-un bloc de pe Strada Buhuşi, din Macaralei şi, când eram mic, visam să mă fac miliţian. De aici a plecat şi pasiunea asta nebună pentru Dinamo. Nu concepeam să ţin cu altă echipa”.

Cariera de fotbalist
“Am spus de multă ori că, la începutul carierei mele, nu eu am cochetat cu fotbalul, ci el s-a jucat cu mine. M-a lăsat să-mi consum pasiunea de copil, după care mi-a dat drumul în viaţă, să-mi învăţ lecţiile. Iar atunci când a simţit că sunt pregătit, fotbalul m-a chemat, din nou, la el”.

Cum s-a angajat la butelii
“În 1990 mi-am dat seama că trebuia să fac ceva mai mult decât făceam. Dincolo de nebunia cu fotbalul, cu antrenamente, de după-amiezele petrecute în galeria lui Dinamo, de alergătura cu filmele, simţeam neliniştea mea de a face ceva mai mult. Simţeam că mă duce capul, simţeam că pot. Cu ajutorul prietenului meo de-o viaţă, Costel Rizescu, m-am angajat la butelii. Munceam cât era ziua de lungă, nu aveam odihnă, nici casă şi nici masă, dar recompensa era pe măsură. Şi, mai mult decât banii, cel mai mult a contat ce am învăţat în această perioadă. Aceşti ani au fost, de fapt, piatra de temelie a educaţiei mele de om de afaceri. La vremea aceea orice greşeală, orice procent în minus faţă de gestiune te putea costa libertatea pe o perioada nedeterminată. În primele luni ale lui ’90 am închiriat un stand undeva pe la Piaţă Scânteii şi am început să aduc de la Alba-Iulia, pe „filiera” Ţălnar, pantofi de la „Ardeleana”, bibelouri, covoare şi cafea „Nova Brasilia”. Aveam seri când plecam acasă şi cu două mii de dolari”.

Cariera la Dinamo
“Se poate spune că anul 1992 a fost ultimul dintr-un şir care au adus echipei din Ştefan cel Mare rezultate excepţionale. Era anul în care titlul ajungea pentru a 14-a oară în vitrina dinamoviştilor, după un sezon extraordinar – 34 de meciuri şi nici o înfrângere. De aici a urmat o perioadă pe care cei mai mulţi dinamovişti încearcă să nu şi-o amintească. Cert este că anul 1995 găseşte echipa aproape de colaps, măcinată de probleme financiare, pe locul 12 în campionat. A fost anul în care mi-am început activitatea la Dinamo. A fost momentul în care mi s-a oferit ocazia să fac mai mult decât să-mi susţin echipa din tribună, din mijlocul galeriei. Clipa în care am hotărât că îmi voi dedica toate resursele readucerii clubului în locul pe care îl merită. Veneam la un club cu o istorie demnă de manuale, care dăduse fotbalului românesc jucători de talie mondială. Veneam, însă, într-o organizaţie care se zbătea să supravieţuiască, aflată, ca toate societatea, de altfel, în tranziţie. O tranziţie care lăsase sportul fără bani şi pusese Ministerul de Interne în faţa unei dileme crunte – păstrăm sau nu echipa? Nu sunt şi nici nu am avut vreodată pretenţia că am fost salvatorul clubului. Am ridicat Dinamo luptând cot la cot cu oameni excepţionali, care au crezut în mine, care au avut determinarea de a se dărui cu totul acestei cauze. Cornel Dinu, Petre Buduru, Mircea Stoenescu sunt doar câţiva dintre cei care au pus Dinamo mai presus de sănătate şi de liniştea lor. Am fost pionieri din multe puncte de vedere în fotbalul românesc. Am avut curajul să încercăm lucruri la care ceilalţi conducători de cluburi nici măcar nu îndrăzneau să se gândească. Am pierdut şi am câştigat, deopotrivă. Ce rămâne, însă, este istoria acestui club şi sunt rezultatele echipei. Toate acestea sunt povestea vieţii mele, materializarea visurilor mele”, potrivit unor surse citate de B1.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *