Skip to content
Politică Sport

Ce echipament va purta Simona Halep la US Open FOTO

wtatennis.com

Cele patru turnee de Grand Slam dint-un sezon sunt toat atâtea prilejuri pentru producătorii de echipamente sportive pentru a-și lansa noile linii. Nici US Open nu face excepție, așa că peste zece zile vom vedea jucătorii și jucătoarele în noi ținute.

Intrată în familia Nike în această primăvară, Simona Halep va purta echipamentul de serie ce va fi lansat cu prilejul US Open. Adică o rochiță portocalie în sesiunea de zi și una de culoare neagră în sesiunea de seară, atunci când va fi programată în nocturnă de către organizatori, potrivit doartenis.ro

Modelul ales de Nike pentru ședința foto a noului echipament a fost americanca Sloane Stephens, chiar deținătoarea titlului la New York și una dintre principalele rivale ale Simonei Halep în circuit. Cele două vor purta la turnee aceleași modele de haine, deoarece niciuna nu a intrat încă în galeria selectă a jucătoarelor pentru care se fac linii personalizate. În termeni de afaceri, ”galerie selectă” înseamnă jucătoare care vând echipamente. Acum în această categorie sunt, de exemplu, Serena Williams și Maria Sharapova, de la Nike sau Caroline Wozniacki de la Adidas.

Conform ”fișei tehnice” a echipamentului, acesta este fabricat dintr-un material ce folosește o yehnologie Nike Zonal Cooling, ceea ce îl face nu doar confortabil, dar și răcoros, lucru foarte important având în vedere temperatura, dar și umiditatea de la New York, locul unde se desfășoară US Open 2018. Modelul este inspirat din moda ediției din 1968 a turneului de la Flushing Meadows, cei de la Nike dorind să facă un fel de arc peste timp prin această ținută.

 

1 comentariu la “Ce echipament va purta Simona Halep la US Open FOTO

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *