Ce este „Boala X”, pandemia de 20 de ori mai letală decât Covid-19 pentru care se pregătesc liderii lumii

Sursă foto: Freepik

Liderii lumii au venit săptămâna aceasta la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveția, pentru a discuta Boala X, un presupus virus de 20 de ori mai mortal decât Covid-19, relatează CBS News.

Cu toate că acest virus nu există în acest moment, cercetătorii, oamenii de știință și experții speră să vină cu un plan de acțiune preventiv pentru combaterea unui astfel de virus și să pregătească sistemul de sănătate pentru scenariul în care omenirea va avea de înfruntat o nouă pandemie – o posibilitate ce ar putea deveni realitate mai devreme decât ne imaginăm, potrivit unui specialist citat de CBS News.

„Există tulpine de virusuri care au rate ale mortalității foarte mari și care ar putea dezvolta abilitatea de a fi transmise cu eficiență de la om la om”, a spus Dr. Amesh Adalja de la Centrul Johns Hopkins pentru Securitatea Sănătății.

Ce este Boala X: În 2022, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a adunat 300 de oameni de știință care să studieze 25 de familii de virusuri și bacterii și să creeze o listă cu patogeni pe care ei îi consideră foarte periculoși și care ar mai trebui studiați.

Pe această listă este inclusă și Boala X, pe care organizația a recunoscut-o în 2018. OMS spune că virusul „reprezintă cunoașterea că o epidemie internațională gravă ar putea fi provocată de un patogen necunoscut”.

Directorul-general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a spus miercuri la Davos că Covid-19 a fost prima noastră „Boală X” și că oamenii de știință și experții învață în continuare din acea experiență.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: