Skip to content
Opinii & Analize

Ce este populismul și cum recunoști un populist?

Astăzi, pericolul la adresa democrațiilor nu este reprezentat de vreo ideologie rivală care neagă idealurile democratice așa cum era cazul în secolul trecut atunci când fascismul și comunismul reprezentau principalele ideologii rivale. Dimpotrivă, pericolul vine chiar din interiorul lumii democratice. Populismul, o formă degradată de democrație, care promite să respecte cele mai înalte idealuri democratice – “să lăsăm poporul să conducă” – reprezintă, așa cum vom vedea, principalul pericol pentru democrațiile contemporane.

Scopul acestui articol este de a vă arăta foarte pe scurt cum putem identifica astăzi un populist. La sfârșit ar trebui să fie limpede pentru toată lumea de ce populismul reprezintă un pericol la adresa democrației.

Cum recunoști un populist?

Populismul poate fi înțeles în linii mari ca un set de afirmații distincte care au propria logică internă. Așadar, pentru a simplifica lucrurile, dacă vrem să identificăm un populist trebuie să urmărim în primul rând ce spun liderii politici.

  1. Antipluralismul

Populiștii sunt întotdeauna antipluraliști. Aceștia spun că ei și numai ei reprezintă poporul. Revendicarea nu este atât una empirică, cât mai degrabă morală. Populiștii își prezintă competitorii politici ca făcând parte dintr-o elită coruptă și imorală. Poporul întotdeauna este portretizat ca fiind pur, inocent și omogen din punct de vedere moral. Desigur, acest popor pur și omogen reprezintă o fantezie periculoasă. Așa cum amintea și Jürgen Habermas, “poporul” nu are decât sensul de plural. Pentru că reprezintă o fantezie, acest popor pur trebuie prima dată extras de către populist din suma cetățenilor existenți. Prin urmare, în realitate, numai o parte din popor reprezintă de fapt “poporul” evocat de liderul populist. Mai apoi, populistul își revendică reprezentarea exclusivă a acestui popor, spunând nici mai mult nici mai puțin decât că doar el reprezintă poporul. Prin urmare, populismul este întotdeauna și o formă de politică identitară. Totodată, populiștii adoptă deseori o atitudine de binefăcători față de un popor în esență pasiv: știm noi de ce anume aveți nevoie, așa că stați liniștiți și lăsați-ne pe noi să ne facem treaba. Din cauza revendicării reprezentării exclusive, formațiunile politice populiste poartă denumirea de fronturi, alianțe, uniuni, ligi etc. și nu partide (partidul reprezintă până la urmă doar “o parte”).

Atunci când sunt în opoziție, populiștii invocă întotdeauna un popor neinstituționalizat, aflat în opoziție existențială cu politicienii în funcție. Când sunt la putere, populiștii nu recunosc opoziția politică legitimă. Fiindcă democrația necesită prin definiție pluralism politic, antipluralismul populiștilor reprezintă un pericol la adresa democrației.

  1. Populismul se poate combina cu alte ideologii politice

Concepția eminamente moralistă a politicii avansată de către populiști are nevoie de un criteriu de diferențiere pentru a face distincția între cei morali și cei imorali, respectiv cei puri de cei corupți. Aici pot interveni o serie de criterii. Populiștii de dreapta folosesc adesea etnia drept principal criteriu pentru a face distincția între cei morali și cei imorali. De pildă, în cazul României, în logica aceasta doar etnicii români reprezintă adevăratul popor pur și moral. Desigur și alți factori pot interveni: religia, orientarea sexuală etc. Uneori aceștia se pot combina pentru a da prototipul cetățeanului pur. De pildă, etnicul român, ortodox și heterosexual. De aceea populismul se combină adesea cu ideologii exclusiviste precum naționalismul. Pentru că tinde să alunece întotdeauna pe panta extremismului, populismul reprezintă un pericol la adresa democrației care necesită consens și toleranță.

  1. Polarizarea și conflictul

Acest ultim criteriu nu reprezintă un apanaj al liderilor populiști. Cu toate acestea aproape peste tot, populiștii încurajează polarizarea societății și prosperă de pe urma conflictelor. Ei trebuie să scoată în evidență opoziția dintre “poporul pur” și “elita coruptă”. În lipsa accentuării conflictelor sociale, acest clivaj nu este întotdeauna sesizabil. De aceea populiștii vor captura orice temă care polarizează societatea (de pildă vaccinarea obligatorie) și vor încerca să adâncească clivajul. Acesta este încă un motiv pentru care populismul reprezintă un pericol la adresa democrației. Accentuarea conflictului, în detrimentul consensului generează falii periculoase în societate și poate duce la radicalism.

1 comentariu la “Ce este populismul și cum recunoști un populist?

  1. Bravo! Era necesară o astfel de punere la curent cu sensul cuvântului populism, pe care cei mai mulți îl folosesc cu sensul de “popular”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *