Cele mai importante evenimente interne din ultima săptămână

Drapel
Sursa foto: Inquam / Alexandru Busca

Vizita ministrului Apărării Naţionale în Republica Moldova, vizita ministrului Energiei la Washington, trimiterea în judecată a unor foşti şefi ai Jandarmeriei în dosarul 10 august 2018, protestul din Piaţa Victoriei la cinci ani de la evenimentele din 10 august 2018, publicarea datelor privind scăderea ratei inflaţiei sub 10% în luna iulie 2023, câştigarea unei medalii de către o sportivă română la Campionatele Europene de atletism sunt o parte dintre evenimentele interne din perioada 7-11 august 2023, conform Agerpres.
 

AFACERI EXTERNE

• 7 august: România este pregătită să acorde sprijin de specialitate Armatei Naţionale a Republicii Moldova, a afirmat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, în contextul unei vizite la Chişinău.

• 10 august: Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, efectuează o vizită oficială la Washington, în zilele de 10-11 august, la invitaţia omologului său american, Jennifer Granholm, pentru a discuta teme legate de proiectele comune strategice România – SUA în domeniul energiei.

• 10 august: Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă românească în valoare de 200 milioane euro (998 milioane lei), menită să îi despăgubească pe proprietarii de păduri pentru lemnul pe care nu l-au tăiat, ca urmare a unor restricţii ecologice obligatorii, informează executivul comunitar.

 
POLITIC 

• 10 august: Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, în şedinţă de guvern, că în iarna 2023-2024, preţurile la energie vor fi plafonate aşa cum s-a întâmplat şi în sezonul trecut.

• 10 august: Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele privind înfiinţarea a două noi consulate generale ale României în Germania, la Frankfurt pe Main şi Hamburg. România mai are trei consulate generale, la Bonn, München şi Stuttgart.

• Guvernul a modificat, printr-o hotărâre, actul normativ privind iniţierea şi dezvoltarea schemelor de investiţii verzi, prin care România poate comercializa cel mult 350 milioane de tone dioxid de carbon echivalent, până pe 9 septembrie. De asemenea, a aprobat, prin hotărâre, scoaterea din rezerva de stat a cinci construcţii uşoare din elemente modulate, şi oferirea acestora, cu titlu gratuit, Ministerului Apărării Naţionale; a aprobat proiectul „HeliPol”, care prevede achiziţii pentru dotarea Poliţiei Române în valoare de aproape 460 de milioane de lei, în vederea creşterii siguranţei traficului rutier.

JUSTIŢIE

• 7 august: Curtea Constituţională a României a publicat motivarea deciziei prin care a fost retrimisă în Parlament Legea de modificare a pensiilor speciale, după ce unele articole au fost declarate neconstituţionale. La 8 august, preşedintele Senatului, liderul liberal Nicolae Ciucă, a declarat, la sediul PNL, că, în momentul în care amendamentele la legea pensiilor speciale vor fi agreate cu Comisia Europeană, va fi convocat de urgenţă şi Parlamentul, subliniind că se doreşte ca modificările la legea pensiilor speciale să fie adoptate în sesiune extraordinară.

• 8 august: Foşti şefi ai Jandarmeriei au fost trimişi în judecată de procurorii Secţiei Militare a Parchetului General în dosarul privind protestul din 10 august 2018, 312 persoane vătămate constituindu-se părţi civile în proces. Este vorba despre colonelul (r) Gheorghe Sebastian Cucoş, fost şef al Jandarmeriei Române; colonelul Laurenţiu Cazan, fost adjunct al directorului general al Jandarmeriei Capitalei, în prezent ofiţer în cadrul Jandarmeriei; colonelul Cătălin Sindile, fost prim adjunct al şefului Jandarmeriei Române. Cei trei sunt acuzaţi de abuz în serviciu şi de fals intelectual. În acelaşi dosar, alţi 13 ofiţeri şi subofiţeri de la Jandarmeria Capitalei au fost trimişi în judecată pentru purtare abuzivă sau complicitate la această infracţiune.

Potrivit Parchetului General, în data de 10 august 2018, la ora 23:11, cu ocazia mitingului de protest ce a avut loc în Piaţa Victoriei din Bucureşti, colonelul Laurenţiu Cazan, în calitate de comandant al acţiunii, precum şi Gheorghe Cucoş şi Ionuţ Sindile, în calitate de coordonatori ai aceleiaşi acţiuni, şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi au ordonat efectivelor de jandarmi din subordine, cu încălcarea dispoziţiilor legale, intervenţia în forţă în vederea dispersării întregii mase de protestatari prezente în Piaţa Victoriei – aproximativ 30.000 persoane, intervenţie pe care ulterior au şi condus-o.

Faptele lor au avut drept consecinţe îngrădirea libertăţii de întrunire şi a dreptului la integritate fizică şi psihică a manifestanţilor prezenţi în Piaţa Victoriei, drepturi fundamentale prevăzute de Constituţia României şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), precum şi provocarea de suferinţe fizice sau leziuni ce au necesitat între una şi 50 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare unui număr de 433 de persoane, mai arată anchetatorii.

În rechizitoriul făcut public la 10 august 2023, se arată că intervenţia în forţă a jandarmilor împotriva întregii mase a protestatarilor din Piaţa Victoriei în data de 10 august 2018, după ora 23:11, a fost nelegală şi nejustificată, iar folosirea de către forţele de ordine a unor dispozitive din dotare – bastoane de cauciuc, scuturi de protecţie, spray-uri lacrimogene, grenade de mână cu efect acustic şi iritant lacrimogen, pulverizatoare de capacitate mărită şi cartuşe – poate fi considerată drept un tratament „inuman” şi „degradant”. De asemenea, şefii Jandarmeriei nu primiseră aprobare din partea prefectului Capitalei, la ora 23:11, pentru intervenţie în forţă, această aprobare fiind semnată la ora 00:20, se mai arată în rechizitoriu.

• 10 august: DNA a introdus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) o cale extraordinară – recursul în casaţie – în procesul în care Elena Udrea şi Ioana Băsescu au scăpat de condamnări ca urmare a prescrierii faptelor, în legătură cu finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009. Pe 11 iulie 2023, instanţa supremă a dispus încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea, pe motiv că faptele s-au prescris, fiindu-i anulată o condamnare de 8 ani primită la instanţa de fond.

SOCIAL

• 9 august: Cetăţeanul român Iulian Gherguţ, răpit în urmă cu 8 ani în Burkina Faso, a fost eliberat şi în prezent este în România, a informat Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Iulian Gherguţ, care lucra ca agent de securitate la o mină de mangan din Tambao, în nordul statului african Burkina Faso, a fost răpit în 2015 şi a fost ostatic al grupării islamiste Al-Mourabitoun, alături de alţi cetăţeni străini.

• 10 august: Sindicaliştii SedLex din Ministerul Finanţelor au declanşat un protest spontan la sediul instituţiei, solicitând egalizarea salariilor la nivel maxim în plată şi introducerea în legea salarizării a familiei ocupaţionale finanţe, cu o grilă de salarizare corespunzătoare. Protestul a continuat şi în 11 august, pe fondul nemulţumirilor faţă de proiectul de ordonanţă vizând reducerea cheltuielilor.

• 10 august: Un protest a avut loc în Piaţa Victoriei din Capitală la 5 ani de la evenimentele petrecute în seara de 10 august 2018, pentru a cere să li se facă dreptate celor care au avut de suferit atunci în urma intervenţiei jandarmilor.

ECONOMIE

• 7 august: Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an. De asemenea, a hotărât menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6% pe an şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

• 9 august: Banca Naţională a României (BNR) a revizuit ascendent la 7,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi la 4,4% pentru sfârşitul lui 2024, potrivit datelor prezentate de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. BNR estima în mai 2023 o inflaţie de 7,1% pentru finalul anului 2023. În februarie 2023, banca centrală a revizuit în scădere la 7% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a estimat o inflaţie de 4,2% pentru sfârşitul lui 2024.

• 11 august: Rata anuală a inflaţiei a scăzut în luna iulie 2023 la 9,4%, de la 10,3% în iunie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 16,24%, cele nealimentare cu 4,25%, iar serviciile cu 11,65%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate la această dată.

SPORT

• 10 august: Sportiva Alexandra Ştefania Uţă a câştigat medalia de bronz în proba de 400 m garduri, la Campionatele Europene de atletism Under-20 de la Ierusalim (Israel). 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL