Pierderea unui document important precum certificat de naștere, de căsătorie ori de deces poate fi un factor de stres pentru fiecare dintre noi. Însă, este important de știut că, în cazul pierderii sau deteriorării unui document, se poate elibera, la cerere, un duplicat.
Pentru a putea recupera anumite documente, în situația în care au fost pierdute, furate sau deteriorate, este nevoie să parcurgi câteva etape către o instituție a statului care poate elibera un duplicat al unui act de identitate.
Ce ai de făcut dacă ai pierdut certificatul de naștere
Certificatul de naștere este primul act de identitate pe care îl primește un individ și reprezintă un document esențial chiar și pentru întocmirea și validarea altor acte oficiale (de ex: este cerut să fie adăugat într-un dosar cu acte pentru căsătorie).
Un duplicat al certificatului de naștere se poate elibera, la cerere, dacă documentul initial a fost pierdut, furat sau deteriorat. Cererea pentru eliberarea unui document nou se depune la Starea Civilă a locului de domiciliu sau la misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României.
Ce acte sunt necesare pentru a cere un duplicat al certificatului de naștere pierdut:
- Cerere scrisă completată la Starea Civilă a primăriei sau sectorului unde ai fost înregistrat la naștere;
- Act de identitate, original și copie;
- Dovada achitări unei taxe. Suma poate varia în funcție de unitatea eminentă. (taxa se achită la Direcția Impozite și Taxe Locale de care aparții. Ex: pe eghișeul.ro, taxa pentru eliberarea online a certificatului de naștere începe de la 1,19 ron);
- O copie a documentului pierdut (dacă este posibil).
În funcție de modul în care a fost pierdut certificatul de naștere, legislația română prevede și anumite sancțiuni, care pot consta în amenzi contravenționale cuprinse între 100 și 200 de lei.
Exemplu de programare online la Primăria Sector 2 (București) pentru depunere cerere duplicat certificat de naștere:
Site: Ps2.ro – Programări online – Depuneri cereri duplicat certificat de naștere – fă-ți o programare – bifezi tipul de serviciu (depuneri cereri duplicat certificat de naștere și atribuire CNP) – selectezi data/ora și salvezi programarea.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News