Ce impact vor avea temerile românilor la alegerile din 2024

Sursă foto: Facebook

Doar 30,8% dintre români cred că în România lucrurile se îndreaptă într-o direcţie bună, procentul fiind în creştere faţă de acum 10 ani, dar şi faţă de acum o lună, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Pentru o treime dintre români, cea mai importantă sursă de îngrijorare o reprezintă posibilitatea unui conflict/război în care să fie implicată România, pe locul al doilea situându-se creşterea preţurilor.

Remus Ștefureac, analist politic și director INSCOP, a explicat pentru PS News care sunt principalele concluzii ale sondajului. Totodată, analistul a prezentat principalele surse privind temerile românilor.

„Vedem o ușoară creștere a celor care indică direcția bună, dar acest lucru se întâmplă întotdeauna mai ales când avem trecerea de la anotimpul rece, la anotimpul cald. Datele au fost culese chiar când s-a încălzit brusc vremea. Deci un optimism de genul acesta e de cele mai multe ori conjunctural și nu e neapărat o surpriză majoră.

Ce îmi atrage în schimb atenția la sursele de îngrijorare ale românilor, dincolo de comparația pe care o facem noi cu situația din urmă cu zece ani, teama de implicarea României într-un eventual conflict în zonă crește. Aceasta crește pe fondul faptului că în ultimele două săptămâni și chiar în ultimele două luni, opinia publica din România este permanent alimentată de știri legate de ofensiva Rusiei. Dacă în urmă cu jumătate de an – un an, vorbeam despre ofensiva Ucrainei și populația în general se mai liniștea puțin, ofensiva Rusiei și defensiva în care a intrat armata ucraineană și pe fondul întârzierii ajutorului occidental, amplifică aceste temeri ale populației. Ele sunt dublate, evident și de alte conflicte – conflictul din Gaza, atacul Iranului asupra Israelului. Toate aceste lucruri conduc la teama românilor față de un eventual conflict”, a spus Ștefureac.

Impactul temerilor la alegerile din 2024

Analistul Remus Ștefureac a vorbit și despre impactul acestor temeri în contextul alegerilor de anul acesta. Acesta spune că temerile ar putea avea totuși un rol pozitiv, în sensul în care ar putea diminua intenția de vot a electoratului pentru partidele extremiste.

„Cred că aceste temeri vor avea într-adevăr un rol. Este și un rol pozitiv, aș spune. Noi am constatat imediat după declanșarea atacului Rusiei asupra Ucrainei că a scăzut intenția de vot pentru partidele cu profil radical – extremist în România. Cred că o creștere a temerilor față de un eventual război va avea același efect, de raționalizare a votului și diminuare a votului pentru partidele percepute ca fiind mai apropiate de Rusia, fie percepute ca fiind promotoare a unor mesaje radicale”, a spus Ștefureac.

Direcţia ţării

Amintim că, potrivit sondajului, 30,8% dintre români cred că România se îndreaptă într-o direcţie bună (faţă de 25,5% în martie şi 24,8% în ianuarie), în timp ce 62,5% sunt pesimişti în legătură cu viitorul ţării (faţă de 70,6% în martie şi 69,7% în ianuarie). 6,7% reprezintă ponderea non-răspunsurilor (comparativ cu 5,4% în martie şi 5,5% în ianuarie).

Cred că lucrurile se îndreaptă într-o direcţie bună în România în special votanţii PSD-PNL, cei cu vârsta între 18 şi 29 de ani şi persoanele cu venituri foarte ridicate. Sunt de părere contrarie în proporţii semnificativ mai ridicate decât media votanţii AUR şi persoanele cu venituri foarte mici.

Autor

  • Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: