Într-un interviu acordat actualitatea.it, prezidentiabilul ACL, Klaus Iohannis, a transmis că sunt lucruri pe care ar fi putut să le facă mai bine.
„Sunt lucruri pe care aş fi putut să le fac mai bine. Aş fi putut să comunic mai bine şi mai mult cu oamenii. Important este să învăţăm din greşeli şi să nu le mai repetăm. În rest, fiecare om este supus greşelilor, dar toţi avem capacitatea de a învăţa”, a transmis Iohannis.
Referitor la subiectul legii votului prin corespondență pentru românii care se află dincolo de granițe, și de ce nu s-a aprobat încă această lege, Klaus Iohannis a transmis că el crede că soarta acesteia a fost influenţată de modul greşit de a înţelege viaţa şi politica în România. Iohannis a mai menționat că reprezentanții ACL au depus în această săptămână la Parlament un proiect de lege privind votul prin corespondenţă.
„Cred că soarta acestei legi a fost influenţată de modul greşit de a înţelege viaţa şi politica în România. Sunt şi alte iniţiative bune sau necesare care s-au blocat pentru că nu a existat suficientă dezbatere, acord şi pentru că au fost gândite nu pentru viitor, ci pentru o conjunctură politică.
De altfel, reprezentanţii Alianţei Creştin Liberale PNL-PDL au depus în această săptămână la Parlament un proiect de lege privind votul prin corespondenţă”, a afirmat Klaus Iohannis.
Întrebat care este programul lui politic în privinţa românilor din strǎinǎtate, Klaus Iohannis a declarat că „va susține înfiinţarea unui Consiliu Consultativ format din reprezentanţii comunităţilor româneşti de peste hotare”.
„Aşa cum am spus deja, voi susţine înfiinţarea unui Consiliu Consultativ format din reprezentanţii comunităţilor româneşti de peste hotare, pe a cărui agendă să se afle subiecte precum:
– garantarea posibilităţii de exercitare a dreptului la vot pentru toţi românii din afara graniţelor prin implementarea unui sistem care să elimine barierele logistice;
– asigurarea libertăţii de circulaţie şi a dreptului de a munci în toate statele UE;
– dezvoltarea reţelei de consulate şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor consulare;
– dezvoltarea programelor de predare a limbii române în şcolile din comunităţi cu un număr semnificativ de români;
– încurajarea implicării societăţii civile în programe de sprijinire a comunităţilor de români din afara graniţelor; sprijinirea parteneriatelor dintre ONG-urile din România şi cele ale românilor din afara graniţelor”, a declarat prezidențiabilul ACL.