Ce le-a cerut Nicușor Dan în mod special lui Bolojan și Grindeanu, pe lângă „să coboare nivelul vocii”

Nicușor Dan
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Președintele României, Nicușor Dan, le-a transmis liderilor principalelor partide politice un mesaj ferm în contextul crizei guvernamentale: este nevoie de calm și cooperare pentru protejarea intereselor majore ale țării.

Potrivit unor surse politice citate de Antena 3 CNN, în cadrul consultărilor de la Palatul Cotroceni, șeful statului le-a cerut reprezentanților Partidul Social Democrat (PSD), Partidul Național Liberal (PNL), USR și UDMR să accepte un „pact de neagresiune”. Acesta ar presupune un moratoriu asupra proiectelor esențiale legate de PNRR și programul SAFE, astfel încât acestea să fie susținute indiferent de schimbările politice.

Concret, inițiativa vizează asigurarea continuității reformelor și investițiilor finanțate din fonduri europene, chiar și în condițiile unei eventuale schimbări de guvern.

În același timp, președintele a făcut apel la temperarea discursului public, cerând liderilor politici să evite declarațiile agresive care ar putea amplifica tensiunile.

„Dacă nu coboară nivelul vocii și al acuzațiilor le va fi imposibil să se așeze la masă și să negocieze în continuare”, ar fi spus Nicușor Dan, conform surselor citate.

Declarațiile vin într-un moment delicat, marcat de tensiuni majore în coaliția de guvernare. Retragerea sprijinului politic pentru Executiv și posibila depunere a unei moțiuni de cenzură complică și mai mult situația politică.

În acest context, Ilie Bolojan a transmis că nu intenționează să demisioneze, în timp ce liderul social-democrat Sorin Grindeanu a lăsat deschisă atât varianta preluării guvernării, cât și trecerea în opoziție.

Astfel, apelul lui Nicușor Dan apare ca o încercare de a stabiliza scena politică și de a evita blocajele care ar putea afecta absorbția fondurilor europene și implementarea proiectelor strategice ale României.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: