Ce ministru al Guvernului Ponta NU este de acord cu suspendarea lui Băsescu

Demersul inițierii unei a treia suspendări propus de Călin Popescu Tăriceanu, ca urmare a unor repetate încălcări a Constituție, după cum transmite șeful Senatului, stârnește reacții în interiorul PSD.

După ce Victor Ponta a precizat că inițiativa propusă de președintele PLR va fi discutat și în interiorul PSD, precizând în același timp orice zi fără Traian Băsescu, este un rău mai mic pentru România, Titus Corlățean, ministru Afacerilor Externe, a precizat că actualul șef al statutului ar trebui să rămână la Cotroceni până în ultima zi a mandatului.

„Din informațiile mele, noi nu am avut o astfel de discuție în partid pe această temă și sunt complet de acord că orice zi fără un șef al statului care a încălcat Constituția repetat ar fi un bine pentru societate. Îmi pun pe de altă partea întrebarea ce am câștiga dacă am redeschide acest subiect, am reintroduce Curtea Constituțională într-o discuție și ar apărea discuții pirivind o eventuală prelungire, din nou, a mandatului domnului Băsescu după actul suspendării.

Eu cred că trebuie să-și termine mandatul și prin cale democratică să avem un nou președinte, pe care eu îl susțin și știți foarte bine că e vorba de Victor Ponta”, a spus Titus Corlățean, ministrul de Externe al României, potrivit digi24.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL