Skip to content
Politică

Ce NU s-a spus despre „listele negre” ale UE. Vosganian: Unele condamnări s-au făcut prea în grabă! EXCLUSIV

hayernaysor.am

Deputatul Varujan Vosganian – vicepreședinte și purtător de cuvânt al Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) – a acordat joi o declarație pentru PSnews.ro despre presupusele liste negre pe care Comisia Europeană le-ar fi întocmit în legătură cu diverși politicieni din România, în contextul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV).

CITIȚI ȘI: Dăncilă vrea lămuriri de la la Comisia Europeană: Mi se par total nepotrivite!

Concret: parlamentarul de Iași a opinat că aceste liste negre nu au venit de la vârful executivului comunitar, ci din partea unor funcționari prea zeloși. Oricum: Vosganian a subliniat că justiția din România nu trebuie apreciată în funcție de numărul condamnărilor penale pronunțate.

„Uniunea Europeană trebuie să fie preocupată nu atât de trofeele vânătorilor, cât de corectitudinea vânătorilor. Este o eroare sentimentul că, dacă în România sunt cât mai mulți acuzați sau că cei care sunt cercetați trebuie neapărat condamnați, atunci aceasta este o victorie a independenței justiției! Calitatea actului justiției trebuie să primeze, iar aici trebuie să avem în vedere și abuzurile care se comit. Iar despre asta, din păcate, nu vine niciun semnal de la Bruxelles!

A fost corectă reacția prim-ministrului la această problemă, când a cerut niște lămuriri suplimentare, pentru că opinia mea personală este că ele (listele negre – n.r.) nu au fost generate din vârful Comisiei Europene, ci au fost generate de o seamă de funcționari care doreau să fie mai conștiincioși decât e cazul în funcțiile pe care le dețin. Deci chestiunea cercetărilor și condamnărilor este o problemă strict a României. România nu trebuie medaliată dacă are un număr cât mai mare de condamnări penale! Ca dovadă: s-a dovedit (probabil din excesul de zel de a face pe placul Uniunii Europene) că unele condamnări s-au făcut prea în grabă. E suficient să dau ca exemplu cazul lui Remeș (ca să nu mai dau și altele)”, a explicat Varujan Vosganian pentru PSnews.ro.

CITIȚI ȘI: Mihai Gâdea aruncă bomba: Iohannis, pe ”lista neagră” pentru Bruxelles

Solicitat să comenteze aparenta prezență inclusiv a președintelui Klaus Iohannis pe acele liste negre, oficialul ALDE a subliniat că în acest caz nu era vorba despre ceva penal, ci despre acuzația de incompatibilitate cu care s-a confruntat actualul șef al statului.

„Acolo era vorba de faptul că exista o listă de reprezentanți care aveau incidențe de incompatibilitate – ceea ce era adevărat (e un lucru pe care toată lumea-l știa). Dar nu știu care era contextul. În primul rând, era o chestie mult mai veche (de pe vremea când Klaus Iohannis încă nu era candida la funcția de viceprim-ministru sau la cea de președinte de țară). În orice caz: n-ar fi bine ca Bruxelles-ul să facă liste – indiferent la ce nivel – în legătură cu ceea ce se întâmplă în România. România este o țară în care Curtea Constituțională este respectată, în care Parlamentul respectă deciziile Curții Constituționale, o țară în care alegerile au fost libere și corecte… Așadar, nu este o țară în care să trebuiască ca alții de afară să facă liste de vreun fel”, a încheiat Vosganian.

1 comentariu la “Ce NU s-a spus despre „listele negre” ale UE. Vosganian: Unele condamnări s-au făcut prea în grabă! EXCLUSIV

  1. Mai armene, ai fi avut ocazia să fii fost un erou dacă nu plângeai ca o femeie din piața! Ai fi fost si tu pe o lista neagra! ???Dar ai pierdut si ocazia să taci! Cum stai cu numărați oualelor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *