PSnews

VIDEO

Ce NU s-a spus despre referendum. Titus Corlățean: Boicotarea se consideră infracțiune! EXCLUSIV

Inquam Photos / Mircea Manole

Titus Corlățean, senator PSD și fost ministru de Externe, a fost invitatul celei mai recente ediții a emisiunii Puterea Știrilor.

Astfel, printre temele dezbătute în cadrul emisiunii, a fost și referendumul național pentru familie, ce va fi desfășurat în perioada 6-7 octombrie.

Concret: senatorul PSD-ist a atras atenția că cine se opune referendumului acționează profund nedemocratic.

”Cu siguranță voi merge la vot. Nu e niciun secret, am luat cuvântul în dezbaterile de la Senatul României, de acum aproximativ 3 săptămâni, și cu argumente am explicat de ce acest referendum este și justificat și legal și constituțional și un gest democratic și de ce eu personal voi vota DA, în favoarea acestui referendum. În primul rând mi se pare un gest democratic, organizarea acestui referendum. Câtă vreme nouă politicienilor ni s-a reproșat de-a lungul timpului, mă includ și eu în marea masă, că nu ascultăm îndeajuns oamenii și nu ținem cont de opiniile lor. Ori în clipa în care îți vine, nu 500, nu 1.000, nu 3.000, toți trebuie respectați, dar în clipa în acre îți vin 3 milioane de cetățeni care semnează o petiție și a fost cea mai mare petiție din România înregistrată vreodată, și care spun: <<Vă rugăm să declanșați referendumul pentru a defini în Constituție instituția căsătoriei>>, tu ca Parlament ai datoria să dezbați și să declanșezi referendumul. Cine se opune referendumului acționează profund nedemocratic”, a declarat Titus Corlățean.

Confruntat cu ideea care a luat amploare în mass-media, aceea de a boicota referendumul pentru familie, fostul ministru de Externe a atras atenția că acest lucru ar putea fi interpretat în sensul legii ca o infracțiune.

”Cred că este o înțelegere greșită a regulilor democratice. Tot vorbim de o democrație și tot ne dăm lecții unii altora în țara asta despre ce înseamnă democrația. Democrația, totuși, înseamnă participare și implicare, înseamnă a-ți spune cuvântul. Care este cel mai bun moment în care tu îți spui cuvântul și în care tu decizi? Dacă nu ești acolo, de ce ai pretenția ca ulterior să mai fii luat în considerare? Eu ca jurist n-am vrut să ridic în spațiul public, și o fac acum cum mare rezervă, dar o fac, să spun că de exemplu din punctul de vedere al legii – știți că legea electorală în România prevede că împiedicarea în orice mijloc a liberului exercițiu la vot se consideră infracțiune și se pedepsește în consecință – asta spune legea în România. Eu nu am vrut să agit în spațiul public, ca jurist, Și nici alții ca mine, să spunem că această campanie de boicot ar putea fi interpretată în sensul legii ca o infracțiune. Până la urmă sunt liberi să decidă oricum. N-am vrut să perceapă ca fiind o formă de amenințare sau presiune. Nu este cazul”, a conchis acesta.

Urmăriți secvența video în intervalul 21:24 și până la momentul 31:00

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. nic

    6 octombrie 2018, 07:11 la 07:11

    Dar ce ai facut tu, cand ai oprit romanii de afara sa voteze la alegerile prezidentiale din 2014 cum se cheama, dnu corlatean? Si nu ai platit inca pt asta, sa speram insa ca toate se platesc odata si odata…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi