Skip to content
Politică

Ce NU s-a spus despre victoria lui Nicușor Dan la București. Pippidi: Orașul nu poate fi reformat contra PSD. Ei trebuie să fie parte din acest pact

TOMISTHECAT.RO

Într-un editorial pentru România Curată, președintele Societății Academice din România (SAR), Alina Mungiu-Pippidi, susține că alegerile locale „pot fi înțelese de abia la proba guvernării”. Potrivit acesteia, alegerile la nivel național nu au fost câștigate de nimeni. „PSD a pierdut supremația de la precedentele, dar atât”, spune Pippidi.

„Partidul revoluționar USR tocmai ne-a arătat că sub conducerea băieților cu misiune -Ghinea și înlocuitorul de Ghinea, Barna-, se poartă ca partidul bolșevic: toată diaspora aia care le-a umflat pînzele e călcată în picioare și ei nu vor da înapoi, că rețeaua de influență și fiecare nod al ei este modul de funcționare al acestor oameni. Ei au intrat în partidul alternativă cu gașca pentru a consolida rețele de influență și ne se împiedică de alegerea unuia de către popor- mult le pasă„, mai adaugă aceasta.

„Clamate de mai mulți câștigători, alegerile locale pot fi înțelese de abia la proba guvernării.

PSD a câștigat cele mai multe voturi în București la Consiliul General, dar și în aproape toate sectoarele. Pentru Consiliul General al municipiului, ca și în multe alte sectoare, PNL și USR-Plus au împreună o majoritate simplă, dar nu ar putea realiza o majoritate calificată (2/3) nici măcar cu voturile PMP, care a încercat să capete un viceprimar. Anume, pe Mihai Neamțu, promotorul eliminării educației de gen și a referendumului pentru familie, laolaltă cu PSD, care a făcut praf ultima carte a lui Liiceanu pe motivul că e demodat să te referi la Inchiziție drept ceva rău (!). Într-un singur sector PSD ar putea forma o majoritate în Consiliul Local. Primarii ex-PSD ca Piedone sau Negoiță își vor găsi drumul înapoi la PSD, fie ca aliați, fie ca membri- îi oprește doar gelozia Gabrielei Firea, dar după auditurile din Primăria generală Gabriela va fi mai ocupată să se apere în anii care vin decît să-i atace pe alții, pentru că, deși a făcut și lucruri bune la primărie și a fost un candidat performant, a tratat legea și regulile cu o creativitate demnă de Voluntari. Și acum alții umblă în hîrtiile ei și nu mă îndoiesc că vor găsi cauze de scandal perpetuu pe acolo.

Ce înseamnă asta, pe scurt

Alegerile la nivel național nu au fost câștigate de nimeni. PSD a pierdut supremația de la precedentele, dar atât.

Țara este împărțită, cum a fost întotdeauna, nu atît pe linia urban-rural, cît pe generații și ocupații.

Nu e de mirare că mulți oameni dependenți de stat votează cu stînga, retorica lui Cîțu și Năsui nu poate decît să bage spaima în ei.

O țară obiectiv împărțită nu poate fi condusă de o parte contra celeilalte. Are nevoie de un pact, indiferent cine e la guvernare.

Partidul revoluționar USR tocmai ne-a arătat că sub conducerea băieților cu misiune -Ghinea și înlocuitorul de Ghinea, Barna-, se poartă ca partidul bolșevic: toată diaspora aia care le-a umflat pînzele e călcată în picioare și ei nu vor da înapoi, că rețeaua de influență și fiecare nod al ei este modul de funcționare al acestor oameni. Ei au intrat în partidul alternativă cu gașca pentru a consolida rețele de influență și ne se împiedică de alegerea unuia de către popor- mult le pasă. Folosirea cuvîntului integritate și a unui organism pur politic ca să-și elimine oponenții nu are de ce să ne mire avînd în vedere meritele precedente ale unora care au pus gheara pe partid- sabotajul intern al Coaliției pentru un Parlament Curat în 2004 (la vremea aceea l-am pus pe seama ineptitudinii), plagierea nesimțită și partizană a listelor negre folosindu-l pe Polițeanu, băiatul lor de mingi, manevra de a anunța cu ani de zile în urmă pe presa electronică deținută de servicii ca SRI sau SPP un partid nou pentru a strînge informații (numele tuturor finanțatorilor interesați), ce să mai vorbim, muncă informativă calificată. E greu să scapi de așa o plagă, iar cu toată emoția și talentul unora ca Fritz sau Coliban USR nu va avolua decît prin rupere și pînă să-i rezolve ei pe alții, trebuie să scape din cușca de șoareci care le-a fost oferită ca să se dezvolte. Nu pot rezolva ei problemele orașului și ale țării.

Nicușor are, ca atare, un anturaj redus pentru a rezolva Bucureștiul și o majoritate precară, cu toată victoria lui meritată.

Cum să reformezi radical un oraș în care majoritatea o are partidul cu care te-ai luptat și pe deasupra jumătate din sectoare?

De asta am scris încă din ceasul zero că ne trebuie un referendum la București, în care populația să aleagă direct alegerile dificile de făcut, mai ales privind reducerea numărului de mașini. S-a ratat ocazia la alegeri să se dezbată soluțiile astfel ca lumea să fie informată, dar lumea poate face asta la referendum. Care poate fi online, pe pagina dedicată soluțiilor care necesită sprijin popular.

PSD poate avea altă părere și milita pentru alte soluții – dreptul lor.

La două săptămîni după alegeri, părerea mea este că orașul nu poate fi reformat contra PSD. Ei trebuie să fie parte din acest pact, sectoarele lor trebuie și ele să voteze etc.

Nicușor nu poate guverna cu 50 plus 1, are nevoie de majorități mari, pe fiecare subiect, și va trebui, ca în marile orașe europene, ca la Bruxelles sau la Berlin, să negocieze cu mai multe partide și să adopte soluțiile dificile cu o mare majoritate. Nu îi văd pe Negoiță sau Băluță ca oameni cu care nu se poate negocia. Cert Dâncu e un om cu care se poate vorbi și a făcut gesturi reformiste în trecut. PSD București nu are de ce să mai stea în tranșee. Nu i-a furat nimeni, deși organizarea alegerilor de către liberali a fost suboptimală. Nici ei nu ar fi organizat mai bine- numai bietul Cioloș le-a organizat pe bune și a pierdut spectaculos în 2016. Hai să trecem peste momentele penibile cu saci de voturi în magazii și să explicăm extremiștilor din ambele tabere că fără cooperare nu se poate- mai încet cu scandalul, acuzele și isteria asta imatură. Ceilalți nu pot fi eliminați. Jos bîta! Suntem un oraș și o țară civilizată, care își înțelege diferențele. Dacă vor să lupte cu corupția, politicienii să depolitizeze organismele de control și să lase în pace DNA, și să discute mai multe programe decât integritate. Cuvîntul nu le vine bine la nici unii și iată zilele astea la USR-ul capturat la ce abuzuri poate duce- a devenit lipsă de integritate să-l critici pe Ghinea, dar cînd el îl săpa pe Nicușor Dan, fondatorul partidului, asta era critică legitimă.

Nicușor Dan e un om rațional, care a greșit adesea din lipsă de experiență, din grabă, fiind anturat de securiști din momentul în care s-a văzut că un mic fenomen stă să se dezvolte în jurul lui: un curent spontan de oameni curați care vor să facă lucrurile altfel.

Spre deosebire de Klaus Iohannis, anturat de servicii oficiale al căror patron a devenit de nevoie pentru că nu avea nici doi specialiști ai lui, Nicușor Dan la București nu are de ce să se tranforme într-un șef de campanie militară.

Ludovic Orban e și el un om rațional, care cunoaște orașul- a fost viceprimar- și nu îl dădea din mînă cum a făcut dacă nu realiza că e mai înțelept să fie aliatul cui are șanse decît să piardă tot.

Bucureștiul are nevoie de un pact, un pact cu majoritatea locuitorilor săi în care să se agreeze deciziile greu de luat.

Gîndiți-vă doar dacă e rațional ca să existe un viceprimar PLUS, partid niciodată validat singur și sub prag în sondaje, și nici un viceprimar PSD, care are majoritatea relativă în Consiliu și jumătate din sectoare.

Am cîștigat- noi, independenții, noi, societatea civilă, dar nu putem conduce orașul cu unii contra altora. Nu am cîștigat cu două treimi.

Sper ca Nicușor Dan, un om civilizat, care adesea răspunde prost la atacurile contra lui pentru că la logica lui nu înțelege cum alții pot ajunge așa de jos să joace rolul de pacificator și creator ale acestei largi majorități în București. Asta nu trebuie să îl împiedice să îi dea la o parte pe cei are au făcut greșeli în primărie. Doar să pricepem că s-a încheiat campania și orașul are nevoie de o mediere între șoferi și pietoni, între pensionari și studenți, e orașul tuturor, iar împreună trebuie să rezolvăm probleme grele pentru orice capitală care s-a dezvoltat așa de repede ca a noastră și a fost condusă așa de prost de toți cei care vor război pe mai departe, deși cînd au fost victorioși au condus lamentabil. Avem un primar nou, să avem și un spirit nou, indiferent ce aduc alegerile legislative. Acest spirit va ajuta Bucureștiul”, scrie Pippidi.

4 comentarii la “Ce NU s-a spus despre victoria lui Nicușor Dan la București. Pippidi: Orașul nu poate fi reformat contra PSD. Ei trebuie să fie parte din acest pact

  1. Greșiți in legătură cu acest Nicușor Dan.
    El este un tip conflictual veșnic să caute nod in papură cuiva.
    Cu acest gen de oameni ..greu vei reuși să construiești ceva..
    Am curaj să pun pariu cu D-tra. Va intra în niște clenciuri de nici michiduță nu o să-i de-a de capăt.
    Vă pup și poate le atrageți atenția PNL,și lui Johanis că este Președintele țări și nu purtător de cuvânt al guvernului PNL.

  2. „PSD, care a făcut praf ultima carte a lui Liiceanu pe motivul că e demodat să te referi la Inchiziție drept ceva rău”!
    Pun pariu că nu există nici un text oficial al PSD care laudă Inchiziţia??????
    În rest autoarea şi cea citată visează. Vise plăcute, dar ale bucureştenilor nu vor fi de loc plăcute fie şi pentru că modul de apreciere al civilităţii şi corectitudinii politice ale unui om poate fi extrem de restrictiv. Cea citată are acest mod de gândire pe care l-a practicat constant.

  3. @ Sunteți de părere că doamna Pippidi ar putea să-și dorească mai multe cișmele în București, elemente de decor și folosință urbană de despre care amintea deseori în vorbiri anterioare, ?

  4. Am inteles bine – sa terminam su saci cu voturi , cu furtul de la sectorul 1 ? Nicusor Dan a furat ca toti ,, salvatorii” , nu e deloc un om rational.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *