Skip to content
Politică

Ce nu s-a văzut la votul de învestitură pentru Guvernul Ciucă. Principalele momente

Inquam Photos / Ilona Andrei

Senatorii şi deputaţii, reuniți joi în ședința comună a celor două Camere au acordat votul de învestire guvernului condus de Nicolae Ciucă. Ieri, toți miniștri propuși de PNL, PSD și UDMR au primit aviz favorabil la audierile din comisiile de specialitate. În continuare, vă prezentăm cele mai importante momente de la votul de învestitură al noului executiv.

Amenințări de la Diana Șoșoacă

Senatoarea Diana Șoșoacă a amenințat noul guvern că va chema lumea la „nesupunere civică”, în cazul în care va fi promulgată legea certificatului verde și a vaccinării obligatorii. „Domnule general Ciucă, într-o cu totul altă situație sanitară, poate ar fi fost bine o dictatură militară aici, în Parlament. Mă gândesc la Arafat cu armata lui de 90.000 de afgani și alți emigranți, care vor intra peste noi în case și ne vor vaccina obligatoriu”, a spus senatoarea.

Ironiile lui George Simion

Liderul AUR, George Simion, l-a întrebat pe preşedintele de şedinţă, Marcel Ciolacu, „unde se ascunde” Florin Cîţu, care lipsea din sală.  „Pe procedură, domnule preşedinte, nu l-am văzut pe preşedintele Senatului, pe domnul Florin Cîţu. Pe unde se ascunde? Unde s-a ascuns Florin Cîţu? Îi este frică, este jenat, poate intră în depresie, unde este micuţul, unde a plecat Florin Cîţu? Probabil este cu domnul Klaus Iohannis, (…) l-a trimis la câştigat preşedinţia PNL, ce s-a întâmplat? Domnii de la PNL, ce s-a întâmplat? Dacă aveţi demnitate, un singur lucru: bila neagră în urna albă şi bila albă în urna albă, asta ar fi”, a declarat George Simion în şedinţa plenului reunit al Parlamentului.

Critici de la Dan Barna

Nici fostul lider USR, Dan Barna nu s-a lăsat mai prejos. Acesta a spus că Marcel Ciolacu a reușit ceea ce Ion Iliescu nu a putut face. “Domnule Ciolacu, ați reușit ce n-a reușit Iliescu și meritați felicitări pentru asta. Este prima oară când PNL predă guvernarea și ultima fărâmă de demnitate pe care o mai aveau. Este penelism când înființezi un minister pentru doamna Firea, când anul trecut strigai că este incapabilă”

Barna l-a atacat și pe președintele Klaus Iohannis, pe care l-a numit “nașul colaborării”: “Președintele României este nașul colaborării care se naște astăzi. Sunt surprins să văd că lipsește de la această cumetrie tristă. Este a patra șansă pe care președintele Iohannis o dă PSD. Coaliții absurde au mai fost în aceasta țară. Așa se va întâmpla și de data aceasta”.

Atacul voalat al lui Marcel Ciolacu

Liderul PSD, Marcel Ciolacu a lansat un atac voalat la adresa viitorului partener de guvernare, spunând că: „Eu nu voi minţi niciodată că am învins pandemia”, aluzie la declarațiile din luna mai ale premierului Cîțu și ale președintelui Iohannis. Totodată, Marcel Ciolacu a încercat să justifice intrarea PSD la guvernare spunând că fost guvernare din care făceau parte atât PNL, cât și UDMR, a fost una “ineficientă”: “PSD trebuia să facă o alegere în acest moment. Iar alegerea era următoarea: vom continua să criticăm o guvernare ineficientă? Sau ne vom folosi priceperea și experiența pentru a opri chiar acum prăbușirea, pentru a fi alături de români și a stabiliza țara?! Am acceptat acum această provocare pentru că PSD nu fuge niciodată de responsabilitate”.

Nicolae Ciucă, discurs de reconciliere

Premierul Nicolae Ciucă a încercat să țină un discurs de reconciliere între PNL și PSD, partide care în ultimii ani s-au aflat într-o relație conflictuală. „Noi, cei care suntem azi în fața dumneavoastră pentru a vă cere votul de încredere, am trecut peste acele lucruri care ne separă și am găsit lucrurile care ne unesc. Am înțeles că mai presus de orice orgoliu și de orice adversitate politică se află interesul românilor.

Pandemia ne-a învățat un lucru, acela e că timpul este prețios. Suntem determinați să ducem acest program la îndeplinire și să punem capăt situației tensionate pe care țara noastră o parcurge”, a spus Ciucă.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *