Skip to content
Economic Știri

Ce ordin pregătesc Finanțele pentru titlurile de stat vândute populației. Le va face mai atractive

Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor - Guvern Dăncilă https://inquamphotos.com

Românii care au împrumutat statului bani prin achiziția de titluri de stat vor putea în curând să-și recupereze anticipat banii. Ministerul Finanțelor va emite în curând ordinul care stabilește procedura efectivă pentru plata acestor sume înainte ca titlurile de stat să ajungă la scadență.

Ministerul Finanțelor întârzie de aproape jumătate de an publicarea ordinului necesar pentru ca românii care au cumpărat titluri de stat destinate exclusiv populației, prin programul Tezaur al Finanțelor, să-și poată recupera, în cazul în care doresc, banii înainte ca titlurile să ajungă la scadență sau să le poată înstrăina altor persoane, arată Profit.ro.

Hotărârea de Guvern prin care au fost acordate aceste drepturi a fost aprobată și publicată în Monitorul Oficial la începutul lunii septembrie, cu precizarea că procedura detaliată va fi aprobată prin ordin al ministrului Finanțelor.

Ordinul nu a fost publicat până în prezent.

Ministerul Finanțelor nu a primit până acum solicitări pentru răscumpărarea anticipată a titlurilor de stat. Această posibilitate este, însă, importantă dacă statul vrea să atragă la investiții în titluri de stat un număr cât mai mare de români, inclusiv cei cu economii mai mici, oameni care au nevoie să știe că în caz de nevoie pot avea acces la bani.

Finanțele, în urma unei analize, au tras concluzia anul trecut că titlurile de stat pentru populație ar fi mai atractive dacă românii ar avea posibilitatea să-și recupereze banii anticipat, în cazul în care doresc, dar și să transfere dreptul de proprietate către alte persoane.

În urma analizei rezultatelor primei emisiuni de titluri de stat destinate populației care a fost vândută prin intermediul Trezoreriei și oficiilor poștale ale Poștei Române, a rezultat necesitatea flexibilizării caracteristicilor acestor titluri de stat, astfel încât să poată fi acordată posibilitatea persoanelor fizice să răscumpere titlurile de stat deținute și/sau să transfere dreptul de proprietate asupra acestor titluri către un alt investitor persoană fizică, înainte de scadența acestora, pentru toate emisiunile de titluri de stat destinate populației efectuate în cadrul programului Tezaur. Cheltuielile aferente, cum ar fi cele cu dobânzile deja plătite de Ministerul Finanțelor Publice până la data răscumpărării anticipate, se vor deduce din valoarea nominală răscumpărată”, transmitea Ministerului Finanțelor în august anul trecut.

Hotărârea de Guvern cu aceste două modificări a fost aprobată și publicată în Monitorul Oficial la începutul lunii septembrie.

Pentru titlurile vândute prin Trezoreria statului, Hotărârea de Guvern prevedea ca ministrul Finanțelor să dea un ordin prin care să stabilească procedura de răscumpărare și de transfer.

În cazul titlurilor vândute populației prin Poșta Română, procedura trebuia stabilită prin ordin comun al ministrului Finanțelor și al ministrului Comunicațiilor și Societății Informaționale.

Peste 50.000 de români au finanțat găurile statului cu peste 2 miliarde de lei Statul a împrumutat anul trecut, direct de la populație, peste 2 miliarde de lei, sub obiectivul ambițios de 4 miliarde de lei stabilit la început de 2018, obiectiv care va rămâne, probabil, la nivel orientativ și pentru anul acesta.

Dobânzile la titlurile vândute populației sunt mai mari față de ce oferă băncile la depozite, iar veniturile din dobânzi nu sunt impozabile.

Finanțele au atras anul acesta 2 miliarde în contextul în care au vândut titluri de stat doar în cursul a câteva săptămâni din lunile iunie, august și decembrie.

Dovada interesului crescut al populației față de această metodă de economisire este numărul mare de români, 52.239, care au ales să investească peste 2 miliarde de lei în titluri de stat. Aceasta este cea mai mare sumă investită în titluri de stat destinate exclusiv populației. Titlurile de stat au fost achiziționate prin unitățile operative ale Trezoreriei Statului, precum și prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, astfel: prin Trezorerii: 1,73 miliarde de lei (40.759 investitori) prin Poșta Română: 338,5 milioane de lei (11.480 investitori)„, arată un anunț din decembrie al Ministerului Finanțelor.

Vânzarea de titluri de stat direct populației, prin Trezorerie și Poștă, a fost reluată după o pauză de circa 10 ani, în contextul în care Ministerul Finanțelor dorește să-și diversifice sursele de finanțare și să ofere populației acces la astfel de investiții, cu câștiguri din dobânzi mai mari decât depozitele bancare.

La începutul lunii februarie, Ministerul Finanțelor Publice a anunțat lansarea a trei noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației, cu scadențe la 2, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 4%, 4,5% și 5%, titlurile urmând să poată fi achiziționate până la 22 februarie.

Instituția a precizat că emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe parcursul anului 2019, în fiecare lună perioada de subscriere urmând să fie de trei săptămâni, iar maturitățile vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori.

Au existat și anul trecut astfel de emisiuni pentru populație. Dobânzile nu sunt impozitate la aceste titluri de stat. E un instrument sigur de a investi pentru populație. Vrem să dăm populației alternativa față de depozitele bancare, de a investi în aceste titluri de stat”, a declarat, la Antena 3, ministrul de resort, Eugen Teodorovici.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *