Skip to content
Politică

Ce partid îi cere demisia lui Sorin Oprescu. „Înainte ca DNA să-i facă imposibilă îndeplinirea funcţiei actuale”

Pe fondul dezvăluirilor DNA privind șpăgile primite de consilierul personal al Primarului Capitalei, încep să apară în spațiul public primele cereri de demisie a lui Sorin Oprescu în urma acestui caz.

Partidului Mișcarea Populară(PMP) îi cere demisia lui Sorin Oprescu, primarul General al Capitalei, în urma acuzațiilor procurorilor DNA la adresa consilierului personal al lui Oprescu, potrivit unui comunicat de presă al PMP.

„În aceste condiţii, primarului Sorin Oprescu îi rămâne, ca ultim gest de onoare, să demisioneze imediat din funcţia deţinută. Înainte ca DNA să-i facă imposibilă îndeplinirea funcţiei actuale”, se arată în comunicat.

În comunicatul PMP se face referire la acuzația DNA adusă consilierului personal al lui Oprescu, Wigler Solomon, potrivit căreia acesta ar fi cerut 230.000 de euro de la un om de afaceri pentru a interveni pe lângă funcționari din cadrul Consiliului General al Municipiului București. Wigler Solomon ar fi primit 204.000 de euro de la afacerist pentru a obține autorizații pentru diferite construcții, dar și pentru alte facilități în urma intervenției consilierului.

În cererea de demisie a lui Sorin Oprescu, PMP lasă să se înțeleagă că primarul Capitalei știa de faptele pentru care este acuzat consilierul Solomon.
Cum nu este de imaginat  că şeful  direct al consilierului, primarul Sorin Oprescu, era străin de toate aceste „inginerii”, petrecute sub ochii săi, şi pe semnătura sa,  este o chestiune de zile ca primarul Oprescu să fie chemat la DNA pentru a da explicaţii”, mai scrie în comunicat.

1 comentariu la “Ce partid îi cere demisia lui Sorin Oprescu. „Înainte ca DNA să-i facă imposibilă îndeplinirea funcţiei actuale”

  1. Deci, Udrea a fost consiliera lui Basescu ani de zile, pe vremea cand facea multe dintre faradelegile de care e acuzata, ca sa nu mai vorbim despre alte calitati neoficiale, si vad ca Basescu nu are si nu a avut nici o apasare. Apoi Bica a fost reprezentanta lui Predoiu in ANRP unde a facut ce a facut, si vad ca Predoiu nu are mustrari de constiinta, ba dimpotriva, se vrea Prim-ministru. Nu inteleg, adica Oprescu e mai urat sau mai fraier ? Tocmai PMP-ul s-a gasit sa vorbeasca de funie ???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *