Skip to content
Politică

Ce prevede OUG prin care Guvernul schimbă modul de alegere a președinților de Consilii Județene

Inquam Photos / Octav Ganea

Potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică de Ministerul Lucrărilor publice, Dezvoltării și Administrației, șefii de Consilii Județene vor fi aleși din rândul consilierilor județeni și prin votul acestora.

„​Alegerea directă a președinților consiliilor județene, în același registru cu cel pentru alegerea primarilor, reprezintă o afectare gravă a statutului constituțional și legal al acestora din urmă, prin dezvoltarea conceptului de „supra-primar”, se arată în nota de fundamentare a ordonanței.

Ce prevede proiectul de Ordonanţă

Astfel, așa cum prevede proiectul de act normativ, alegerea președintelui consiliului județean va fi realizată în mod indirect, prin votul consilierilor județeni, din rândul acestora. Prin proiectul de act normativ este mărit cu unul și numărul consilierilor județeni, pentru că până acum președintele de Consiliu Judetean era ales separat de lista de consilieri județeni.

Potrivit documentului, Consiliul județean alege dintre membrii săi un președinte și 2 vicepreședinți. Aceștia se aleg cu votul secret al majorității consilierilor județeni în funcție. Eliberarea din funcție a președintelui sau a vicepreședinților consiliului județean se face cu votul secret a două treimi din numărul consilierilor în funcție, la propunerea motivată a cel puțin unei treimi din numărul acestora. Eliberarea din funcție a președintelui sau a vicepreședinților consiliului județean nu se poate face în ultimele 6 luni ale mandatului consiliului județean.

Ordonanța urmează să intre în perioada următoare spre aprobare în ședința de guvern.

Amintim că vara trecută, Guvernul Dăncilă a adoptat o ordonanță de urgență potrivit căreia președinții de consilii județene urmau să fie aleși prin vot uninominal.

La vremea respectivă președintele Klaus Iohannis a criticat Guvernul pentru adoptarea Ordonanței de Urgență prin care preşedinţii de consilii judeţene vor fi aleşi din nou prin votul direct al cetăţenilor, nu prin votul consilierilor judeţeni, cum este în prezent. Iohannis a transmis, prin Mădălina Dobrovolschi, purtătorul său de cuvânt, că schimbarea legii electorale este o concesie pe care Viorica Dăncilă le-o face baronilor PSD pentru a le câștiga sprijinul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *