Ce prevede protocolul noii coaliții de guvernare PSD-PNL-UDMR. Principalele obiective stabilite până în 2028

Sursa foto: Guvernul României

Coaliția de Guvernare PSD-PNL-UDMR plus minorități a anunțat luni dimineață, 23 decembrie, că a semnat protocolul de guvernare și a stabilit, totodată, candidatul comun la alegerile prezidențiale din 2025, în persoana fostului președinte PNL Crin Antonescu.

Astfel, protocolul semnat de cele patru formațiuni politice, prevede mai multe măsuri guvernamentale și principii de funcționare, menite să țină coaliția de guvernare în picioare până în 2024.

Redăm mai jos conținutul acordului de guvernare:

1. Principii de funcționare

a) Activitatea Coaliției se fundamentează pe buna colaborare, transparență și responsabilitate.

b) Coaliția își propune protejarea valorilor fundamentale ale democrației și ale statului de drept.

c) Parcursul pro-european și euro-atlantic al României sunt elemente fundamentale ale programelor și politicilor promovate de Coaliție și de către reprezentanții acesteia.

d) Măsurile promovate de Coaliție urmăresc asigurarea stabilității politice cu scopul creării și menținerii unui climat predictibil și sustenabil pentru investiții, pentru mediul de afaceri și pentru partenerii externi.

e) Nevoile reale ale cetățenilor și ale economiei nu au ideologie politică, așadar formațiunile politice membre ale Coaliției se angajează să ducă o politică moderată și echilibrată, prin alinierea la obiective comune, în ciuda unor diferențe ideologice.

f) Fiecare decizie politică majoră este adoptată prin consens politic, cu implicarea directă a tuturor formațiunilor politice componente ale Coaliției și a prim-ministrului, reflectând astfel angajamentul comun față de mandatul acordat de electorat în urma alegerilor generale din anul 2024.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: