Ce răspunde Bolojan, întrebat de ce a demisionat un „vicepremier martor denunțător”, dar rămâne altul „condamnat penal”

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat într-un interviu cum explică faptul că din Guvern a plecat un ”vicepremier martor denunțător”, respectiv Dragoș Anastasiu, dar a rămas în Guvern un vicepremier ”care a fost condamnat penal”, respectiv Marian Neacșu.

Anastasiu a demisionat din funcția de vicepremier al cabinetului Bolojan, după scandalul privind mita oferită, timp de opt ani, unei funcționare ANAF, deja condamnată la închisoare.

„Cât timp acest lucru este prescris și există instituția reabilitării, se prezumă că orice om are dreptul la un moment dat să-și vadă de viața lui, dacă respectă prevederile legale.”, a spus Bolojan despre vicepremierul PSD Marian Neacșu, într-un interviu pentru G4Media.

Întrebat dacă, totuși, acest lucru nu contribuie la scăderea încrederii populației în instituțiile statului, Bolojan a spus că Neacșu este ”un om experimentat, care știe foarte mult administrație”.

„E adevărat că o componentă importantă a încrederii ține și de persoanele care ocupă anumite posturi. Din punctul meu de vedere, am încercat întotdeauna să judec oamenii după ceea ce fac și, fără să iau apărarea domnului Neacșu sau oricărui alt om din Guvern, este un om experimentat, care știe foarte mult administrație. Și cred că dacă toate aceste abilități le pune în serviciul bunei funcționari, am putea să facem lucruri importante din punct de vedere al punerii administrației la treabă în serviciul public.”, a spus premierul Bolojan.

La insistențele jurnaliștilor, carenau vrut să afle cum va răspunde Bolojan unui ”om simplu” de pe stradă, care va dori să știe de ce a plecat din Guvern ”un vicepremier martor denunțător, dar rămâne în Guvern un vicepremier care a fost condamnat penal”, premierul a spus că, dacă acesta ”respectă prevederile legale și poate aduce un aport important”, nu vede ”neapărat o problemă”.

„Cu siguranță în perioada următoare, pentru că toate aceste măsuri care sunt luate, unele pentru că țara noastră este într-o situație dificilă, altele de echilibrare bugetară, altele de reformă, aceste subiecte vor rămâne pe agenda publică. Dar eu v-am spus, cât timp o persoană respectă prevederile legale și poate aduce un aport important, nu văd neapărat o problemă pe tema asta”, a mai spus Bolojan.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: