Skip to content
Politică

Ce s-a discutat la ședința CSAT

Președintele Traian Băsescu a declarat, imediat după ce ședința CSAT s-a terminat, că unul din punctele discutate la ședință a fost despre prezența unor aeronave de luptă pe teritoriul României.

”Am avut o scurtă şedinţă CSAT. O problemă legată de prezenţa unor aeronave de luptă pe teritoriul României. A fost adoptată această hotărâre. Vom comunica acest lucru la NATO. Un alt punct a fost legat de posibila participare în proiectul fondului NATO de sprijin pentru Ucraina. România este dispusă să-şi asigure programul legat de siguranţa cibernetică. România, ca toate statele membre NATO, în abordarea pe care o au la summit, ţin cont de două documente: unul legat de CFE, fiind vorba de armamentele convenţionale pe care şi le asumă fiecare parte, şi să ţinem cont dacă mai vrem sau nu un parteneriat cu Federaţia Rusă”, a spus Băsescu.

 Principalele declarații ale președintelui Traian Băsescu:

  • Am vazut, am observat ca foarte multi analiști militari, nemilitari, specialisti in fabricarea panii sau culegerea de roșii că au făcut tot felul de predicții la summit-ul NATO.Romania, ca toate statele membre, tine cont de doua documente fundamentale: CFE, armamentele conventionale in Europa, nivelul pe care fiecare parte si-l asuma, si trebuie sa tinem cont daca mai vrem sa nu sa avem un parteneriat cu Federatia Rusa, NATO – Rusia.
  • Aici e un punct de discutie, in acest documente statele NATO se angajeaza sa nu instaleze baze militare permanente mari la granita de est a NATO. Cu asta am raspuns celor care proroceau baze mari, permanente. Asta nu inseamna insa ca Romania nu are niste obiective. Suntem intr-un curs continuu de negocieri de doua luni, si aici se ocupa trei institutii: Presedintia, Ministerul de Externe si Ministerul Apararii. Nu s-a luat azi un mandat pentru ca nu era posibil, de aceea nu am putut sa fac vizita in Turcia la validarea mandatului presedintelui Erdogan, aveam niste convorbiri telefonice in acea perioada, a trebuit sa raman aici pentru ca se discutau obiectivele noastre pentru NATO.
  • Obiectivele noastre, generate in primul rand de evenimentele din Ucraina si de ce a aratat presedintele Putin in actiunea Rusiei, actiune care a ajuns la limite care frizeaza irationalul, atata timp cat nu respectam acordurile internationale, granitele statelor, nu mai putem vorbi de rational, atunci intervine irationalul. Romania solicita generic consolidarea flancului estic al Aliantei, nu doar nord-estic, asta inseamna si introducerea Romaniei in sistemele permanente de alerta, de capabiltati reactie.In acest sens, dincolo de realizarea capabilitatilor pentru consolidarea intregului flanc estic, sunt modalitati diverse de a se atinge aceste obiective. Nu o sa le descriu, nu vor fi nici in comunicat, poate voi vorbi mai pe larg dupa summit.
  • In acelasi timp, solicitam cresterea nivelului de interoperabilitate a fortelor armate ale Romaniei cu ale altor state membre, fortele terestre, aeriene si navale, cu accent deosebit a fortelor navale ale Romaniei cu fortele navale ale altor state membre, avand in vedere forta deosebita a flotei Rusiei de la Marea Neagra

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *