Skip to content
Politică

Ce șanse are Opoziția să dărâme Guvernul Dăncilă: cum arată calculele și cine ar putea trăda în favoarea Puterii

Inquam Photos / Octav Ganea

Liderul Partidului Național Liberal (PNL), Ludovic Orban, miercuri, într-o conferință de presă a anunțat stadiul în care se află demersul de a înlătura Guvernul Viorica Dăncilă. Orban a declarat că a discutat deja cu USR, PMP, minoritățile naționale și UDMR pentru susținerea moțiunii de cenzură și că urmează să aibă discuții cu Pro România și ALDE.

Am avut întâlniri și am discutat cu cei de la USR, am discutat cu PMP, cu parlamentarii UDMR și cu cei ai minorităților naționale.

Am anunțat că vom avea negocieri cu toate partidele din Parlament, mai puțin cu cei ai PSD. Vom avea negocieri cu reprezentanții ALDE și Pro România. Obiectivul nostru este să obținem sprijinul tuturor parlamentarilor, de aceea vom discuta individual și cu parlamentari PSD.

Textul moțiunii va fi trimis tuturor celor cu care am discutat, va fi trimis și celor ALDE și Pro România, după ce vom discuta cu aceștia. Așteptăm sugestii, recomandări, propuneri de la fiecare partid pentru textul acestei moțiuni de cenzură.”, a declarat Ludovic Orban miercuri după-amiază.

Totodată, șeful UDMR-ișilor, Kelemen Hunor, vechi apropiat al guvernării PSD, spune că este prima dată, din 2017, când o moțiune de cenzură poate să treacă fără nicio problemă. Președintele UDMR a precizat că parlamentarii Uniunii vor vota moțiunea de cenzură și a atras atenția că aceasta trebuie depusă cât mai repede, pentru că altfel s-ar putea să existe „o surpriză mare”.

„Noi, în mai, înainte de alegerile europarlamentare, am luat decizia că nu vom susține mai departe Guvernul PSD-ALDE. De atunci nu s-a schimbat nimic. (…) Am ajuns la concluzia că, în continuare, rămâne în vigoare decizia din mai. Nu susținem Guvernul, de data aceasta unul minoritar, pentru că ALDE a plecat. Nu s-a schimbat nimic”, a declarat Kelemen Hunor, miercuri, la Parlament.

Ultimele calcule: cum arată aritmetica parlamentară

PSnews.ro a consultat site-ul Camerei Deputaţilor şi pe cel al Senatului şi a calculat cum stau lucrurile la nivel de grupuri parlamentare şi, în acest context, numărul de voturi de care actuala opoziție ar avea nevoie ca să învingă Guvernul Viorica Dăncilă.

Am constatat că aritmetica parlamentară nu prea stă de partea PSD, astfel că, rămași singuri la guvernare, social-democrații s-ar putea trezi fără Guvern în mai puțin de 2 luni.

Partidul Naţional Liberal are 94 de parlamentari(69 deputaţi şi 25 de senatori), USR are 40 de parlamentari(27 de deputați și 13 senatori), Partidul Mișcarea Populară(PMP) are 12 parlamentari(deputați), iar UDMR vine cu 30 de parlamentari(21 de deputați și 9 senatori). Astfel, cei care s-au alăturat până acum, cel puțin la nivel declarativ, demersului de a da jos Guvernul Dăncilă au un total de 176 de voturi, un număr insuficient ca moțiunea să treacă.

Însă, amintim că ALDE a anunțat în urmă cu câteva zile, prin vocea președintelui Călin Popescu Tăriceanu că va vota de această dată moțiunea de cenzură depusă de opoziție.

Noi nu o să votăm pro-Guvern. Partidul de opoziţie votează moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, ca să fie clar, dacă aveaţi cele mai mici îndoieli”, a spus liderul ALDE.

Drept urmare, ALDE ar veni cu încă 33 de parlamentari (19 deputați și 14 senatori), astfel că opoziția ar strânge un total de 209 voturi.

În acest caz, salvarea opoziției ar putea veni chiar de la Victor Ponta. Cei 26 de deputați ai PRO România ar putea să încline decisiv balanța către opoziție, asigurându-i chiar victoria mult așteptată, însă se pare că Victor Ponta oscilează între vechea și noua iubire pentru că nici până la această dată nu a oferit un răspuns clar la întrebarea „Votează sau nu PRO România moțiunea de cenzură?”.

De cealaltă parte, PSD mai are doar 136 de deputați și 68 de senatori, deci 204 parlamentari. Chiar dacă va obține susținerea minorităților(17 parlamentari), PSD tot nu va putea trece testul moțiunii de cenzură. Însă, cum trădările sunt la modă în politica românească, ne-am putea aștepta ca PSD să „racoleze” o parte din parlamentarii ALDE nemulțumiți de fuziunea partidului cu PRO România, astfel încât social-democrații să poate răsfula ușurați la moțiune. Sau de ce nu, ne-am putea aștepta ca Victor Ponta să sară din barca la care vâslește, cel puțin deocamdată, alături de Călin Popescu Tăriceanu.

Potrivit procedurii parlamentare, o moţiune de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Pentru a fi adoptată, o moţiune de cenzură are nevoie de votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, în acest caz 233 de voturi, în contextul în care Parlamentul are un număr total de 465 de senatori şi deputaţi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *