Skip to content
Politică

Ce se ascunde în spatele afacerii cu cele 115 milioane de măști cumpărate de statul român

Libertatea
" "

Contestația împotriva controversatei licitații pentru livrarea a 115 milioane de măști medicale câștigată de firma de imobiliare ”Naguma Medical Supply” scoate la iveală detalii incendiare privind dedesubturile unor negocieri suspecte.

Înființată cu numai 8 luni în urmă, firma Naguma are o cifră de afaceri de doar 86 de euro!, iar acționari (în acte) sunt două offshore-uri cu sediile în Cipru. Toate informațiile obținute până acum  au creionat un scenariu halucinant, contractul obținut de privilegiata firmă ”Naguma Medical Supply” putând fi încadrat, fără teama de a greși, la capitolul ”contracte cu dedicație”, scriu jurnaliştii de la Gândul.

" "

”Naguma” a fost favorizată încă de la început în această licitație, numai că evenimentele se precipită, cei ”învinși” de ”Naguma” reacționează, iar surse din Ministerul Sănătății au declarat sursei citate că acest eșafodaj al intereselor este serios zdruncinat. A fost depusă o… contestație care blochează această licitație cel puțin… bizară, schimbă datele problemei și se transformă într- un adevărat rechizitoriu din care reiese că totul a fost cusut cu ață albă, iar legislația în vigoare a fost încălcată, în așa fel încât obscura ”Naguma Medical Supply” să fie declarată câștigătoare.

Firma care contestă statutul de câștigător al ”Naguma Medical Supply” solicită ca procedura de achiziție să fie blocată până la soluționare şi cere măsuri urgente, între care:

  • anularea rezultatului procedurii de atribuire comunicat de autoritatea contractată – Ministerul Sănătății – prin Adresa 867/24.06.2020, anularea Raportului procedurii, precum și a tuturor actelor anterioare și/sau ulterioare și conexe acestuia, în ceea ce privește declararea că acceptabilă, conformă și câștigătoare a ofertei depuse de ”Naguma Medical Supply”;
  • obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor ce se impun, reevaluarea ofertei depuse de către ofertantul ”Naguma Medical Supply”, căreia i s-a atribuit cel mai mare punctaj și primul loc și declararea acesteia că fiind neconformă, în temeiul 137 a1. 3 lit. a și g din HG 395/2016;
  • obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire și stabilirea clasamentului final al ofertanților, precum și la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire, ținând cont de declararea ca neconformă a ofertei ”Naguma Medical Supply”.

Cu toate că prin simpla citire a ofertei depuse de ”Naguma” se putea trage concluzia că firma respectivă nu făcuse dovada capacității sale de producție și achiziție, firma a fost plasată în pole-position, iar din contestația depusă la Consiliul Național de Soluționarea Contestațiilor reiese foarte clar că ”Autoritatea contractantă” – chiar Ministerul Sănătății – nu a cerut, deși avea obligația să o facă, clarificările necesare.

La o simplă citire a ofertei depuse de NAGUMA MEDICAL SUPPLY, se poate observa că aceasta nu a făcut dovada capacității de producție și achiziție a cantității maxime ofertate conform ofertei finale (115.000.000 buc. MĂȘTI), nu a dovedit capacitatea de livrare în termenul ofertat de 7 (șapte) zile și nu a dovedit cu documente suport prețul unitar neobișnuit de scăzut per masca (0,64 lei + TVA). Toate aceste motive de respingere că neconforma a ofertei Naguma Medical Supply nu au făcut obiectul unei solicitări de clarificare din partea Autorității contractante (Ministerul Sănătății), astfel încât oferta NAGUMA MEDICAL SUPPLY a fost declarata câștigătoare în mod incorect și nelegal”, se arată în cuprinsul contestației depuse.

”Naguma Medical Supply”, fals în declarații

Dispunerea măsurii asigurătorii de suspendare a procedurii de achiziție se impune, în primul rand, pentru a fi evitată, in extremis, o pagubă semnificativă creată chiar bugetului de stat prin contractarea unui ofertant – ”Naguma” – care se afla, practic, în imposibilitate de producere, import și livrare a cantității estimate – 115.000.000 buc. măști medicale.

Acuzațiile aduse firmei ”Naguma” sunt foarte grave, în contestație fiind scos în evidență chiar ”falsul în declarații” și – așa cum GÂNDUL.RO a informat, în exclusivitate, în urmă cu doar câteva zile – un adevăr șocant. Cele trei firme pentru care ”Naguma” a cerut avizul Agenției Naționale a Medicamentului (ANMDMR), pe ultima sută de metri – ”Guangzhou Zhongyu Medical Instrument Co Ltd”, ”Shandong Zhushi Pharmaceutical Group Co Ltd”și ”Anhui Yiyang Medical Supplies Co Ltd” – nici măcar nu se află pe ”lista albă” a exportatorilor chinezi autorizați.

”Termenul de livrare declarat și asumat de ofertantul declarat câștigător (7 zile) este un termen total nerealist și mincinos. Faptul că Naguma Medical Supply a ofertat 7 zile la livrare, cu intenția de a câștiga un punctaj maxim de 30 puncte, nu reprezintă decât un fals în declarații, în scopul de a câștiga acest contract, deoarece în realitate nimeni nu poate livra această cantitate de măști din China într-un termen atât de scurt, pentru că: cei trei producătorii chinezi ofertați NU se afla pe lista firmelor chineze autorizate, care pot efectua export de dispozitive medicale de tipul măștilor medicale”, se mai arată în contestația depusă la Ministerul Sănătății.

Mergând pe firul unei logici elementare, ”Naguma Medical Supply” a ”jucat la cacealma” – tocmai pentru că i s-a permis asta – importul unei cantități de 115.000.000 buc. măști medicale neputându-se efectua din China în Romania în decursul a 7 (șapte) zile calendaristice. Și asta pentru că trebuie avut în vedere necesarul a minim 25 de avioane charter de marfă pentru transportul acestei cantități, imposibilitatea vămii din Otopeni de a opera mai mult de 5 (cinci) aeronave pe zi și necesarul a 115 tiruri pentru încărcarea mărfii, plus durata transportului până la locațiile beneficiarului din țară.

Cantitatea declarată și asumată de ofertantul NAGUMA MEDICAL SUPPLY SRL prin oferta financiara, de 115.000.000 buc. măști NU a fost asumată și de producatorii ofertați și nu este în concordanță cu declarațiile acestora, producătorii chinezi exprimându-și capacitatea de a produce maxim 67.000.000 buc. MĂȘTI pe săptămână, adică o cantitate sub limita cantitatii maxime ofertate conform ofertei finale (115.000.000 buc. MĂȘTI) în termenul de 7 zile asumat”, se mai arată în contestația depusă.

ANHUI YIYANG MEDICAL SUPPLIES CO LTD a declarat că poate să producă o cantitate de 20 milioane măști pe săptămână.

GUANGZHOU ZHONGYU MEDICAL INSTRUMENT CO LTD a declarat că poate să producă o cantitate de 25 milioane pe săptămână.

SHANDONG ZHUSHI PHARMACEUTICAL GROUP CO LTD a declarat că poate să producă o cantitate de 22 milioane pe săptămână.

Practic, oferta finală a ”Naguma Medical Supply” trebuia declarată neconformă și respinsă, deoarece din oferta tehnică rezulta că producătorii chinezi nu și-au asumat producerea întregii cantități de 115.000.000 buc. măști – în termenul de livrare ofertat de 7 zile – ci doar a unei cantități de 67.000.000 buc. măști, care este sub nivelul cantității minime estimate a acordului- cadru, de 90.000.000 buc. măști. Cu privire la acest criteriu de atribuire – „cantitatea ofertată” – societatea ”Naguma Medical Supply” trebuia să fie descalificată și să nu primească niciun punct din cele 30 puncte acordate, constată jurnaliştii de la Gândul.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *