Liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a convocat, pentru miercuri, 28 februarie, congresul „deputaţilor de toate nivelurile”, pentru a discuta despre consecinţele introducerii taxelor vamale pentru companiile din regiunea transnistreană, care ar „înrăutăţi” situaţia socio-economică a locuitorilor din stânga Nistrului. Opozantul transnistrean Ghenadie Ciorba este de părere că liderul de facto al regiunii a convocat congresul la ordinul Moscovei. Politicianul a spus că Tiraspolul va solicita, în cadrul congresului, anexarea regiunii la Federaţia Rusă, mai ales în condiţiile în care a doua zi Vladimir Putin are discursul anual în Consiliul Federaţiei. Declaraţia a stârnit îngrijorare şi o serie de reacţii, inclusiv din partea Ucrainei, care este direct interesată ca vecin al Transnistriei şi dar şi ca parte a formulei 5+2 de negociere a unei reglementări a conflictului transnistrean. Experţii în securitate, politicieni şi ambasadori spun că acest scenariu este puţin probabil şi reprezintă doar o nouă provocare la adresa Chişinăului.
Într-o postare pe o reţea socială, aşa-numitul opozant al regimului separatist din stânga Nistrului, Ghenadie Ciorba, a scris: „În 29 februarie, preşedintele rus Putin se va adresa Consiliului Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus – n.r.). Cel mai probabil, în baza analizei situaţiei, a fost emis un ordin de la Moscova pentru organizarea acestui congres (din Transnistria – n.r.), la care ar trebui exprimată cererea către Rusia a cetăţenilor care locuiesc pe malul stâng al Nistrului de a accepta Transnistria în Federaţia Rusă. În 29 februarie Putin va anunţa acest lucru în apelul său, iar Consiliul Federaţiei, în mod urgent, va decide să satisfacă cererea”.
Într-o primă reacţie, Chişinăul a declarat că urmăreşte „cu atenţie” situaţia din regiunea transnistreană şi a adăugat că deocamdată „nu există temei” care să indice că situaţia din stânga Nistrului s-ar putea deteriora. Totodată, Chişinăul a spus că „speră” că „Tiraspolul îşi dă seama de consecinţele pe care şi le asumă în cazul unor măsuri pripite”.
La 16 februarie, la Tiraspol, în cadrul unei runde de negocieri în format 1+1 (Chişinău – Tiraspol), vicepremierul pentru reintegrare din guvernul de la Chişinău, Oleg Serebrian, i-a reiterat reprezentantului regimului separatist de la Tiraspol, Vitali Ignatiev, că soluţionarea conflictului transnistrean este posibilă doar pe cale paşnică, în interesul Republicii Moldova.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News