Skip to content
Economie

Ce se întâmplă cu Europa dacă nu va mai primi gaz rusesc. Anunţul directorului general al companiei Engie

Inquam Photos/Octav Ganea

Dacă Europa nu va mai primi gaz rusesc, primele dificultăţi ar apărea odată cu umplerea rezervoarelor pentru iarna viitoare, a avertizat, duminică, directorul general al companiei Engie, Catherine MacGregor, într-un interviu pentru publicaţia franceză Echos.

Adevărata problemă ar fi umplerea depozitului în primăvară şi vară, în pregătirea pentru iarna 2022-2023”, a spus CEO-ul grupului francez.

„Ar fi foarte greu să găseşti volumele necesare şi ar fi foarte greu în cazul unui conflict lung în Ucraina. În realitate, am intra atunci într-o nouă lume a energiei, sub efectul unui şoc fizic şi al unui şoc de preţ fără precedent care ar transforma, fără îndoială, peisajul energetic pentru o lungă perioadă de timp. Pentru iarna care se încheie, nu ar fi nicio problemă de aprovizionare, mai ales că este destul de blândă. Chiar şi fiind complet lipsiţi de gaz rusesc, ne-am descurca datorită furnizorilor din alte ţări, prin gazoduct sau gaz natural lichefiat”, a McGregor

Teama de întreruperi ale exporturilor din Rusia, care furnizează 40% din importurile europene de gaze, a determinat, vineri, o creştere a preţului în Europa la un nou maxim istoric. Gazul rusesc reprezintă 20% din livrările Engie. Grupul negociază volume suplimentare cu Norvegia, Olanda, Algeria şi Statele Unite: „Dar trebuie să fim lucizi. Pârghiile care sunt la îndemâna noastră sunt de anvergură limitată. Nu vor fi suficiente pentru a înlocui tot gazul care vine astăzi din Rusia”.

În cazul unei reduceri, „nu este de neînchipuit că autorităţile publice vor pune în aplicare măsuri de limitare a cererii”, a subliniat ea.

Atât industriaşii, cât şi cetăţenii şi-ar putea reduce consumul, în special încălzirea, scrie news.ro.

De asemenea, ar fi necesară „plafonarea preţurilor angro la gaze în Europa, care ar avea meritul prin extensie de a limita preţurile la energie electrică”, şi să se accelereze în energiile regenerabile, fie că sunt turbine eoliene sau biometan, conform lui Catherine MacGregor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *