Ce se întâmplă cu ridicarea vizelor pentru români. Muraru: „Ne-am făcut treaba impecabil”

Sursa foto:X

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat marți, la Antena 3 CNN, referitor la ridicarea vizelor pentru români, că „până acum nu există evoluții în acest dosar”, adăugând că „autoritățile române și-au făcut impecabil datoria și mingea e în terenul noii administrații”.

„Suntem în permanentă legătură cu departamentul pentru securitate internă și de stat. Până acum nu există evoluții în acest dosar și când vor exista vom informa opinia publică. Eu călătoresc mult în America și mă întâlnesc cu mulți români și decizia de a suspenda intrarea efectivă a României în program îi afectează profund pe români, afectează capacitatea noastră de a crește volumul schimburilor comerciale, de a lega noi relații în diverse domenii și există multă frustrare printre români – bani pierduți, oportunități pierdute zilnic și sentimentul de nedreptate și decizia e luată de actuala administrație și a fost comunicată României și răspunsul, o decizie favorabilă României nu poate veni decât de la Washington și noi suntem gata să răspundem la orice fel de întrebări, să prezentăm orice fel de informații și statistici”, a explicat Andrei Muraru.

Ambasadorul a adăugat că „autoritățile române și-au făcut impecabil datoria și mingea e în terenul noii administrații”.

„România nu a prezentat niciodată risc de imigrare în SUA. De fapt, rata de depășire a șederii autorizate a fost întotdeauna la un nivel foarte scăzut. Anul trecut a fost de 1,1%, deci oricum sub pragul de 2% prevăzut de legislația americană și prin măsurile adoptate de statul român în utimul an noi am atins sau chiar am depășit standardele de cooperare specifice pentru formatul Visa Waiver. Autoritățile și-au făcut impecabil datoria și mingea e în terenul noii administrații și suntem optimiști că România va primi în curând o decizie favorabilă”, a conchis Muraru.

Statele Unite au anunțat oficial, la sfârșitul lunii martie, că ridicarea vizelor pentru românii care călătoresc în SUA este revizuită. Potrivit unui comunicat al Homeland Security, „Statele Unite întrerup implementarea Sistemului electronic de autorizare a călătoriei (ESTA) pentru cetățenii români” pe perioada în care programul Visa Waiver este revizuit.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: