Discuţiile purtate între oficialii din Ministerul Muncii cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor pe tema salariului minim de anul viitor au durat trei luni, fie cu participarea fizică a acestora, fie online, a anunţat joi, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, la începutul şedinţei de Guvern.
„Salariul minim, am avut 3 luni de consultări cu patronatele şi sindicatele. Sunt păreri pe de o parte pentru îngheţarea salariului minim, dar nu este nimic decis. Sindicatele vor creşterea salariului minim”, a afirmat joi ministrul Muncii, precizând că este nevoie însă de consultări în Consiliul Tripartit pentru a se lua o decizie, scrie adevarul.ro.
Premierul Ludovic Orban a subliniat că „trebuie luat în calcul compensarea cu inflaţia şi indicele de productivitate”.
„Trebuie să ţinem cont şi de situaţia economică”, a punctat premierul.
În ce priveşte schema de muncă flexibilă şi şomajul tehnic, ministrul Muncii a spus că aceasta a fost pusă în dezbatere publică, în prezent proiectul fiind în analiza ministerelor avizatoare.
„Am finalizat o prima variantă”, a spus ministrul.
În prezent, salariul minim brut pe pe economie este de 2.230 de lei, din care angajaţii plătesc, cu sau fără reţinere la sursă, un impozit de 10% şi contrinuţii sociale de 35% din care 25% pentru pensii şi 10% pentru sănătate.
Anul trecut, salariul minim pe economie a fost de 2.080 lei, iar în 2018 (anul în care contribuţiile sociale s-au transferat în sarcina angajatului, de 1.900 de lei.
Anul | Salariul minim brut | Cota de contribuţii pentru pensii |
2011 | 670 lei | 31,3% |
2012 | 700 lei | 31,3% |
2013 (ian.) | 700 lei | 31,3% |
2013 (febr. – iun.) | 750 lei | 31,3% |
2013 (iul. – dec.) | 800 lei | 31,3% |
2014 (ian. – iun.) | 850 lei | 31,3% (ian – sept) |
2014 (iul. – dec.) | 900 lei | 26,3% (oct. – dec.) |
2015 (ian. – iun.) | 950 lei | 26,3% |
2015 (iul. – dec.) | 1050 lei | 26,3% |
2016 (ian. – apr.) | 1.050 lei | 26,3% |
2016 (mai – dec.) | 1.250 lei | 26,3% |
2017 (ian.) | 1.250 lei | 26,3% |
2017 (febr. – dec.) | 1.450 lei | 26,3% |
2018 | 1.900 lei | 25% |
2019 2.080 lei 25%
2020 2.230 lei 25%
1 comentariu la “Ce se întâmplă cu salariul minim în 2021: Trebuie să ţinem cont şi de situaţia economică”