Dezvoltatorul de reactoare modulare mici (SMR) Nu Scale continuă subcontractarea pentru o centrală electrică propusă de 462 MWe în România, proiect care ar putea ajunge la etapa deciziei finale de investiție la începutul anului viitor, au declarat directorii NuScale la începutul săptămânii. Proiectul este demarat în localitatea Doicești din Dâmbovița, la 90 km de București.
NuScale Power se află în discuții avansate cu mai mulți potențiali clienți pentru tehnologia sa SMR și ar putea livra o centrală electrică operațională în 2030, „dacă încheiem curând o înțelegere,” a spus CEO-ul John Hopkins luni, în cadrul conferinței de prezentare a rezultatelor financiare pe trimestrul I, citat de presa de specialitate. Compania a declarat într-un comunicat de presă că rămâne pe drumul cel bun pentru a primi aprobarea Comisiei de Reglementare Nucleară din SUA (NRC) în iulie pentru designul său actualizat de reactor mic modular (SMR) de 77 MWe. Partenerul de producție Doosan are în prezent în lucru 12 module NuScale și ar putea livra 20 pe an pe măsură ce apar comenzi, a spus Hopkins. NuScale prevede implementări cu 4, 6 sau 12 module, cu capacități totale cuprinse între 308 MWe și 924 MWe.
NuScale continuă lucrările de inginerie de început ca subcontractor pentru proiectul centralei de 462 MWe al Fluor Corporation din România, dar încă nu a finalizat un acord propriu de furnizare a modulelor. Acest lucru s-ar putea schimba curând, a sugerat Hopkins luni, menționând o vizită planificată luna viitoare împreună cu directori ai unui potențial client la uzina de forjare a modulelor Doosan din Coreea de Sud. „Ne concentrăm în prezent pe finalizarea contractelor pe termen scurt. Nu mai urmărim protocoale de colaborare”, a spus el. „Suntem în faza de depunere și negociere a termenilor contractuali. Avem clienți care vor să… “atingă oțelul”.”, a spues el.
Compania și-a reiterat „încrederea într-o comandă fermă până la sfârșitul lui 2025”. Compania are „câteva surse de venit,” inclusiv lucrările de pre-inginerie pentru proiectul din România, dar un proiect de centrală angajat ar schimba în mod pozitiv perspectivele financiare ale companiei, au spus oficialii companiei. NuScale se așteaptă să înregistreze aproximativ 25% din venituri din vânzarea de module în primul an al unui contract — suficient pentru a intra pe plus din punct de vedere al fluxului de numerar.
Proiectul din România
Centrala nucleară de la Doicești ar urma să fie echipată cu șase reactoare mici modulare (SMR) cu tehnologie dezvoltată de NuScale, cu o capacitate totală de 462 MW, pe terenul fostei centrale pe cărbune, care a fost cumpărat inițial de firma Nova Power and Gas, controlată de omul de afaceri Teofil Mureșan, care a intrat în asociere cu Nuclearelectrica în firma RoPower Nuclear pentru a dezvolta proiectul. Centrala ar urma să fie finalizată după anul 2030, iar costurile nu sunt cunoscute încă.
„La SMR-uri, suntem în FEED 2, deci este etapa de studiu de detaliu şi, într-un calendar optimist, la finalul anului, dacă nu, undeva în cursul anului viitor, vom avea toate datele necesare pentru a lua decizia finală de investiţii. Deci, vom şti exact cât costă, cine sunt posibilii parteneri, cine pune banii şi în ce măsură România poate să ducă acest proiect până la final. Şi acolo este implicată Fluor. NuScale este tehnologia americană deţinută majoritar de compania Fluor. Este o companie din Texas, foarte solidă şi, de altfel, aceste colaborări au fost începute în prima administraţie Trump. Deci, cred că vom avea sprijinul părţii americane”, a spus ministrul Energiei Sebastian Burduja la începutul lui martie.
La finalul etapei FEED 2, România va avea o estimare actualizată a costurilor pentru proiect, un calendar actualizat de proiect, dar şi proiectarea şi toate analizele de siguranţă şi securitate nucleară aferente proiectului, necesare pentru decizia finală de investiţie. Centrala SMR care utilizează tehnologia NuScale va genera aproape 200 de locuri de muncă permanente în centrală, 1.500 de locuri de muncă în etapa de construcţie şi 2.300 de locuri de muncă în producţie. Centrala SMR de la Doiceşti va ajuta România să evite 4 milioane de tone de emisii de CO2 pe an.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News