Skip to content
Politică

Ce spun foştii şefi ai SIE despre deconspirarea lui Victor Ponta

Președintele Traian Băsescu a declarat, luni seara, că Victor Ponta a fost ofiţer acoperit al SIE.

Foștii șefi ai SIE susţin că, în perioada în care Victor Ponta se presupune că a fost ofiţer acoperit, o legislaţie neclară permitea recrutarea magistraţilor de către serviciile secrete.

Cătălin Harnagea, care a condus instituţia în perioada 1997-2001, susţine că preşedintele României nu a procedat corect.

„Nimeni, nici eu, nici altcineva, fie el şi preşedintele României, nu are dreptul legal să deconspire numele unui ofiţer acoperit, indiferent când o face, indiferent dacă ne convine sau nu. A făcut un lucru grav pe care un preşedinte, în general, nu îl face, şi, probabil, îşi va asuma urmările“, a spus Harnagea.

Întrebat dacă ştia că Victor Ponta ar fi fost agent acoperit, Cătălin Harnagea a negat.

„Nu ştiam, pentru că rolul unui director al unui serviciu de informaţii după 1990 a fost să managerieze instituţia, nu să fie lucrător operativ. Un director de serviciu de informaţii nu trebuie să ştie sau să afle vreodată numele ofiţerilor acoperiţi”, a mai spus Harnagea.

Cel care l-a precedat în funcţie, Ioan Talpeş, a fost chiar mai dur la adresa preşedintelui României.

„Asta este o discuţie care depăşeşte toate limitele penibilului. Ce greşeşte preşedintele Băsescu este că face aceste afirmaţii pentru a avantaja pe cea pe care o susţine el. Este inacceptabil“, a declarat Ioan Talpeş pentru „Adevărul“.

Totodată, Harnagea susţine că, în acea perioadă, legea privind statutul magistraţilor prevedea, ce-i drept, că un magistrat nu putea deţine o altă funcţie publică sau privată, dar că agenţii acoperiţi nu erau angajaţi cu contract de muncă. El susţine că, în anii ’90, era permisă recrutarea procurorilor şi a judecătorilor de către serviciile de informaţii, întrucât legislaţia nu era foarte clară, potrivit Adevărul.ro.

„Ofiţerul de informaţii acoperit nu deţinea două funcţii publice. El funcţiona în baza unui angajament, nu în baza unei cărţi de muncă, a unei angajări normale. Era, oarecum, voluntar. Mai târziu şi-au dat seama că este o breşă şi au modificat apoi statutul magistraţilor, care acum nu mai au voie să fie ofiţeri acoperiţi“, explică Harnagea.

Foştii directori ai SIE, Cătălin Harnagea şi Ioan Talpeş, se contrazic în ceea ce priveşte remuneraţiile agenţilor sub acoperire.

Harnagea susţine că aceştia nu încasează niciun ban de la serviciul secret.

„Dacă fac un ofiţer acoperit şi îl trimit la o instituţie publică sau privată, el trebuie să funcţioneze la acea instituţie, nu mai funcţionează la mine. Nu este plătit din două locuri, ci doar de la instituţia la care a fost trimis este plătit. Este ilegal să îl plăteşti din două locuri“, a declarat Harnagea.

Ioan Talpeş, însă, susţine cu totul altceva.

„Categoric sunt plătiţi şi de SIE, are şi de la SIE salariu. Nu i se dă remuneraţia de funcţie, însă i se dă indemnizaţia de grad. Dar dacă funcţia de la instituţia publică la care era trimis sub acoperire era mai bine remunerată, aia era plătită, dar se dădeau şi banii aferenţi gradului. La o firmă privată era cu totul altceva, lua salariu din ambele părţi“, a detaliat Talpeş.

2 comentarii la “Ce spun foştii şefi ai SIE despre deconspirarea lui Victor Ponta

  1. Harnagea asta il desconspira si el putin – indirect – pe derbedeul VVPonta: vezi paragraful despre voluntariatul ofiterului si modificarea privind statutul magistratilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *