Skip to content
Siguranța cetățeanului

Ce spun sindicatele din Poliție despre modificările aduse Statutului Polițistului

Senatul a adoptat în calitate de for decizional propunerea legislativă a social-democratului Liviu Brăiloiu, prin care şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) este numit de ministrul de Interne, şi nu de premier, cum este prevăzut acum în lege. Apoi, a fost modificat şi Statutul poliţistului astfel încât, la cerere, vârsta de pensioare a poliţiştilor poate creşte la 60 de ani. Camera Deputaţilor a respins propunerea legislativă pe 27 noiembrie 2019, dar Senatul a adoptat-o, marţi, cu 91 de voturi „pentru” şi 43 „împotrivă”.

Potrivit legii în vigoare, „Inspectoratul General al Poliţiei Române este condus de un inspector general, cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, după consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor”, iar prin modificarea art. 8 de către Senat, actul normativ prevede că IGPR este condus de un inspector general, „numit de ministrul Afacerilor Interne”.

În expunerea de motive a proiectului legislativ, Liviu Brăiloiu spune succint că această modificare este necesară pentru „eficientizarea conducerii operative a Poliţiei Române”.

Prin votul pe care l-au dat marţi, senatorii au aprobat şi creşterea opţională a vârstei de pensionare a poliţiştilor

În raport cu nevoile de încadrare, poliţiştii (…) sunt menţinuţi în servciu, după împlinirea vârstei standard de pensionare, până la vârsta de 60 de ani, la cerere, după cum urmează: cu aprobarea ministrului de Interne, pentru ofiţerii de poliţie; cu aprobarea inspectorilor generali, pentru agenţii de poliţie”, se arată în proiectul aprobat de Senat.

Având în vedere deficitul major de personal în rândul poliţiştilor, iniţiativa urmăreşte, prin aplicarea unui tratament nediscriminatoriu în faţa legii, (…) crearea posibilităţii rămânerii acestora în activitate. Propunerea legislativă are un impact bugetar pozitiv, luând în considerare că pentru poliţistul pensionat la termen statul român ar trebui să suporte pe lângă pensia acestuia şi drepturile salariale ale unui nou angajat”, şi-a motivat Liviu Brăiloiu modificarea legislativă.

Dumitru Coarnă, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România, susţine că măsura prin care numirea şefului Poliţiei Române îi revine ministrului de Interne este una pozitivă. „Este normal ca un ministru să poată schimba un subordonat. Este o revenire la normalitate după ce, pe vremea când era premier, Victor Ponta a decis ca numirea şefului Poliţiei Române să-i revină”, a declarat liderul sindical.

Numirea şefului Poliţiei Române rămâne una politică, prea mare lucru nu aduce această modificare legislativă”, este însă de părere preşedintele Sindicatului Poliţiştilor Europeni EUROPOL, Cosmin Andreica.

În privinţa majorării plafonului de pensionare pentru poliţişti, cei doi sindicalişti din Poliţia Română au păreri asemănătoare. „Este o lege făcută cu dedicaţie, care vine în ajutorul unor şefi care refuză să plece la pensie. Este vorba de oameni care oricum nu prea fac nimic în sistem. Oricum, legea nu se adresează poliţistului care a muncit pe stradă. Şi nici specialiştilor din sistem. Cei care au muncit direct în stradă abia aşteaptă să plece când se face vârsta minimă de pensionare, care este pe undeva pe la 41,5 ani, pentru că stresul în serviciu este foarte mare şi simt că nu mai pot fizic. Cel mult 10 la sută dintre poliţiştii care au lucrat efectiv în mediul operativ au fost «daţi afară de calculator», cum spunem noi, adică s-au pensionat la vârsta maximă de 55 de ani. Apoi, specialiştii din Poliţia Română pleacă şi ei din sistem pentru că sunt «vânaţi» de entităţi comerciale civile. Astfel, în sistem rămân numai «atârnătorii» despre care am vorbit, care nu vor să plece la pensie”, a subliniat Cosmin Andreica, informează adevarul.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *