Skip to content
Politică

Ce spune Macovei despre înființarea unui partid politic

Prezidențiabilul Monica Macovei a vorbit într-un interviu acordat jurnaliștilor de la hotnews.ro despre posibilitatea de pune bazele unui nou partid politic, după alegerile prezidențiale din acest an.

Macovei a precizat tranșant că ”da, se vor aduna voturi și este un entuziasm foarte mare, nemaîntâlnit până acum în Romania, se lucrează voluntar. Există presiune și dorință din partea acestor oameni sa continuăm să facem ceva, indifirent de rezultat. Intenționăm să facem ceva și în 2016.”

Întrebată dacă își dorește să conducă un nou partid, Macovei a refuzat să răspundă, precizând următoarele: ”Voi vedea daca imi doresc. Imi doresc reforma clasei politice, pe care o am din 2005. Transformarea clasei politice.”

Cu puțin timp înainte de interviul acordat celor de la hotnews.ro, Macovei preciza pe o pagină de socializare că a auzit de o astfel de propunere, lansată de cei din jurul său.

”Am auzit oameni din jurul meu vorbind despre necesitatea construirii unui nou partid după alegerile prezidenţiale. Eu, în acest moment, candidez ca independent pentru preşedinţia României şi pe acest lucru mă concentrez. Dacă se va naşte o nouă construcţie politică după noiembrie, aceea va fi rezultatul unei dorinţe de echipă, nu a unui om. Este o greşeală să faci un partid pentru un om. Este necesară schimbarea legii partidelor pentru ca românii să se poată asocia mai uşor într-un partid. În acest moment, scena politică din România este monopolizată de câteva partide şi toate au fost la putere în diverse combinaţii.

Acestea aşa au făcut legea, încât este aproape imposibil pentru un partid nou să se nască şi să le fie competiţie. Legea actuală prevede ca, pentru a fonda un partid nou, ai nevoie de 25.000 de semnături din 18 judeţe. Este absurd. Asta necesită o reţea de oameni deja existentă.

La iniţiativa unui ONG din Târgu-Mureş, susţin schimbarea legii partidelor pentru ca acestea să se poată înfiinţa cu minimum trei membri. Dacă trei oameni au o idee bună şi îi pot convinge şi pe alţii să o susţină, de ce să nu-I lăsăm să îşi facă un partid politic? Cred că este o bună soluţie pentru comunităţi locale. Liberalizarea pieţei partidelor ar da şansa unor partide noi să intre în arenă, ceea ce ar reforma clasa politică instantaneu”, a explicat Macovei.

2 comentarii la “Ce spune Macovei despre înființarea unui partid politic

  1. nici macar nu stiti ce va doriti,ce ati vrea sa faceti!!! nu stiu ce cautati sa candidati la presedintie!! sunt incapabila sa indepliniti o asemeanea functie

  2. Am mai scris despre nastrusnica propunere de ultima ora – si e bine ca a fost ultima – facuta de dna.MM privind posibilitatea infiintarii unui partid cu…3 membri ! Rog pe oricare din admiratorii d-sale sa explice daca priveste ca necesara o asemenea initiativa,cu modesta rugaminte de a demonstra care ar fi binele tarii noastre,in acest caz.Personal,nu am auzit asa ceva in vreo tara si mult m-ar bucura sa o aflu si eu.Un principiu,pe cate stiu eu,al unei organizari politice normale este ca partidele politice trebuie sa reprezinte un curent de opinie suficient de reprezentativ care,desigur poate fi conceput de cativa aderenti,dar a caror actiune sa poata strange un numar suficient de indivizi,in masura sa lucreze pe scena intregului esichier politic.Cum poate sa actioneze insa daca s-ar limita la efectivul doar al unei familii ? Mi-e greu sa accept ca tara mea ar deveni un balamuc cu cateva mii de partide

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *