Skip to content
Politică

Ce spune Meleșcanu despre presupusa „boală” a lui Băsescu

Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Teodor Meleșcanu, a vorbit despre presupusa boală a președintelui Traian Băsescu.

Întrebat dacă există transparență în ceea ce privește sănătatea și controalele medicale ale președintelui României, fostul șef al SIE Teodor Meleșcanu a explicat că „transparența există în măsura în care se fac controale și oamenii își fac datoria. Trebuie să recunoaștem că nu există niște prevederi legale nici pentru președinte, nici pentru premier, nici pentru parlamentari. E o chestiune lăsată la libera decizie a celor care ne reprezintă”.

Teodor Meleșcanu a precizat că „este normal pentru cei care te votează și te aleg, este normal să știe că ești în măsură să îndeplinești sarcinile respective”.

Întrebat dacă starea de sănătate a președintelui nu poate duce la declarații ce ar face rău țării, Teodor Meleșcanu a precizat că „de foarte multe ori mi se pare că se fac declarații politice cu o lejeritate care denotă o necunoaștere a politicii externe. Orice declarație internă este interpretată drept poziția statului respectiv, ceea ce conduce la poziții destul de slabe în negocieri”.

Fostul șef al SIE a subliniat că a fost de multe ori în situația în care a făcut argumentarea, iar apoi a fost scos un biblioraft cu declarațiile președintelui și ale premierului și a fost întrebat „când ați spus adevărul?”. ‘S-a întâmplat de destul de multe ori”, a menționat Teodor Meleșcanu.

7 comentarii la “Ce spune Meleșcanu despre presupusa „boală” a lui Băsescu

  1. domnule Melescanu sunteti cel mai potrivit pentru functia de presedinte!!! inteligenta si diplomatia dumneavoastra sunt de admirat!!! mult succes!!!

  2. Uite cum le explica ca la copii mici si Premierului si lui Basescu scoatem presedinte din context pt ca nu il vad eu unul legitim pe ……….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *