Skip to content
Politică

Ce spune Ponta despre reducerea taxei pe stâlp

Premierul Victor Ponta,  prezent sâmbătă la rafinăria Petrobrazi cu ocazia celebrării a 80 de ani de la înființarea acesteia, a declarat că „guvernul acesta atât a putut să facă”, refereindu-se la reducerea taxei pe stâlp de la 1.5% la 1%, dar „poate la anul va veni un guvern mai bun care să o reducă la 0.5%”.

”Acum dacă dau vestea că taxa pe construcţii speciale se reduce de la 1,5 la 1%, doamna Gheorghe îmi va spune să o reducem la 0,5%. Poate o să vină la anul un guvern şi mai bun decât al meu şi o să o reducă la 0,5%. Guvernul acesta atât a putut să facă. Poate însă să vină cu reducerea contribuţiilor la asigurări sociale”, a transmis Ponta.

Totodată, premierul Victor Ponta a mai afirmat că România a progresat foarte mult și că țara noastră s-a apropiat mult de statutul de țară independentă din punct de vedere energetic.

”Domeniul energiei e un domeniu în care nu există investiţii pe termen scurt şi profituri pe termen scurt, există numai o strategie bine gândită şi cred că în aceşti doi ani şi jumătate, lucrând împreună cu Petrom-OMV, cu celelalte companii din domeniu, România a progresat foarte mult. A făcut într-adevăr o reformă structurală reală şi din punct de vedere legislativ şi din punct de vedere operaţional. Pe partea de energie şi-a asigurat resurse pentru a fi într-adevăr stabilă şi aproape, aproape în totalitate independentă, a creat premisele ca în foarte scurt timp, prin rezerve proprii pe care le avem la dispoziţie, România, şi când spun România mă gândesc şi la Republica Moldova, să poată să asigure industriei şi populaţiei o garanţie în ceea ce priveşte resursele energetice”, a afirmat Victor Ponta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *