Skip to content
Politică

Ce spune șefa ÎCCJ despre o lege a grațierii și amnistiei

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, a declarat vineri că nu se impune o lege a grațierii și amnistiei și nici abrogarea art. 13 din Legea 78/2000.

” Nu. Absolut nu. O să dezvolt, dacă se va pune această problemă în cadrul comisiilor juridice, pentru că ele vor fi discutate, se impun a fi discutate, atât a Senatului, cât și a Camerei Deputaților, și vă invit atunci, pentru că ar fi multe aici de spus. Și așa cum mă știți de fiecare dată, poate spre nemulțumirea altora, Livia Stanciu va prezenta un punct de vedere și un punct de vedere extrem de argumentat. Concluzia însă finală pe care vreau ca să o rețineți: nu se impune la acest moment nicio lege de amnistie, nicio lege de grațiere, nici abrogarea dispozițiilor nici art. 13, nici art. 13 indice 1, nici indice 2 din Legea 78/2000″, a transmis Livia Stanciu.

3 comentarii la “Ce spune șefa ÎCCJ despre o lege a grațierii și amnistiei

  1. Atat intelege doamna Stanciu, ca si doamna Macovei dealtfel, din democratie. Tipa ca ei sunt puterea judecatoreasca si sa nu se bage nimeni peste independenta si inamovibilitatea lor. Bun, de acord. Dar ei de ce se baga cu bocancii peste puterea legislativa, respectiv Parlamentul Romaniei ? Cand vor intelege comunistii astia din justitie ca legile le da Parlamentul ? Asa, bun sau rau cum e el, e rezultatul votului popular. Adica votul nostru, al prostimii. Ceea ce ei nu sunt. E atat de greu de inteles ca ei au doar menirea de a respecta si aplica legile date de Parlament ??? Doar pentru asta sunt ei independenti si inamovibili, nu sa faca ei legi cum le convin lor. Ca pensiile si le-au calculat singuri, adaugand toate sporurile reale si imaginare in ultima luna de activitate. Si doar ei au hotarat singuri sa aiba pensii aproape duble dacat salariul, si ala imens, din perioada de activitate. De restul nu le-a pasat. Uite, eu de exemplu sustin modificarea legislatiei in asa fel incat magistratii care gresesc intentionat sau din slaba pregatire profesionala intr-un dosar ce aduce prejudicii statului, sa fie pusi sa plateasca ! Ce e nedemocratic in asta, doamna Stanciu ??? Ca peste tot in lume cine greseste plateste. Voi de ce nu ???

  2. Am vazut ca cei din psd tot fac presiuni pt legea asta. normal, doar trebuie sa scoata sponsorii din inchisori.
    lasati coruptii la locul lor !

  3. Subscriu integral la parerea dlui.Dany,dar cu unele adaugiri.Primo : adica a critica un act jurisdictional e un fapt grav cu sanctiuni,dar a te amesteca in activitatea – in faza de vag proiect – a puterii celei mai insemnate in stat,cea aleasa direct de popor ,nu.Sa zicem ca Parlamentul nu ia in seama parerile acestei foste vajnice procurorite ceausiste,ce se va intampla ? Nu o va aplica ? Secundo: ar fi mai bine sa-si vada barna din propriul ochi.Poate d-sa sa ne explice,de ce Inalta institutie pe care o conduce era gata sa arunce tara intr-o nebunie (judecarea unui impediment legal privind pe unul din cei mai insemnati candidati la presedintie,DUPA EFECTUAREA ACESTORA ?)ca mai apoi,doar la cererea unei autoritati publice sa revina ?Terzo : in aria de activitate a aceleiasi instante pastorite de ea se afla numeroase hotarari care sunt desfiintate la CEDO,iar Romania pleateste daune apreciabile,pentru care nimeni nu raspunde,desi unele dintre ele sunt datorate celor care le-au pronuntat.Unde este vulturescul ei spirit civic,care se manifesta numai fata de Parlament si nu si in materie de raspundere a judecatorilor ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *