Ce spune Șova despre suspendarea lui Băsescu

Purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Șova, a declarat referitor la suspendarea președintelui Traian Băsescu, potrivit unui comunicat de presă remis PS.news.ro, că cel mai important lucru în momentul de față este ”sa nu avem un al treilea mandat pentru regimul Basescu, cu Udrea, Macovei sau Iohannis presedinte”

”Ceea ce este clar este ca procedura de suspendare se poate declansa doar cand exista o incalcare grava a Constitutiei, iar acest lucru trebuie analizat atent. Dar sunt sigur ca cei mai multi dintre cei 7,4 milioane de romani care au votat la Referendumul din 2012 pentru demiterea lui Traian Basescu sunt de parere ca orice zi prin care mandatul sau de presedinte este mai scurt este foarte importanta, pentru ca inseamna un rau mai putin pentru Romania si mai multa dreptate. In conditiile in care au mai ramas doar 14 saptamani pana cand Traian Basescu la pleca de la Cotroceni, trebuie sa facem tot ce putem pentru a limita cat mai mult raul pe care acesta il poate face Romaniei. Dar cel mai important este sa nu avem un al treilea mandat prezidential pentru regimul Basescu, in care ar fi Elena Udrea, Monica Macovei sau Klaus Werner Iohannis presedinte”, a transmis Dan Șova.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL