Skip to content
Editorial

Ce spune teoria jocurilor despre ,,reduta’’ Dragnea și ,,soldații’’ CCR și DNA-ICCJ

Alegerea aceleiași date de 20 mai 2019 pentru tranșarea atât de către Curtea Constituțională a României, dar și de către ICCJ a deciziei în cazul completelor specializate, respectiv cazul celor două angajate fictive din Teleorman, poate fi o concidență, cu grad de probabilitate foarte aproape de zero, dar logica si bunul simț ne împiedică să o privim drept o aliniere a planetelor.

Este de bun simț să credem că oricare dintre cele trei instituții fundamentale – CCR, ale cărei decizii sunt sacrosancte chiar dacă pot fi greșite, și DNA-ICCJ, care nu admit vreodată că greșesc, deși greșesc des, ar fi putut alege date diferite.

Pe 20 mai 2019, Liviu Dragnea are un nou termen (poate ultimul) în dosarul angajărilor fictive. În fond a primit sentință cu executare (având deja una cu suspendare) într-un complet de trei, în care un judecător a făcut diferența (decizia fiind luată cu 2 la 1). În aceeași zi, CCR a ales să se pronunțe, la dubioasa sesizare a mai vechiului fitilist Florin Iordache, asupra constituționalității completurilor de trei judecători, atâta timp cât ICCJ consideră că orice complet al instituției este specializat în judecarea faptelor de corupție, iar Iordache spune că ICCJ nu a respectat prevederile legale, neformând complete specializate. Din punctul meu de vedere, sesizarea lui reprezintă o tentativă de compromitere a Curții Constituționale a României, la care CCR nu poate achiesa decât dintr-un accident.

Despre ICCJ știm deja că multe dintre decizii au fost influențate de protocoalele cu SRI, uneori chiar prin intervenție directă (procurorii doar semnau rechizitoriile făcute de SRI), prin plicuri galbene. Din punctul meu de vedere este grav că deciziile au fost luate în primul rând de judecători de protocol de la ICCJ și, în egală măsură, de președinți de complet, de protocol, puși cu mâna pentru a influența deciziile colegilor lor de complet, încălcându-se astfel dreptul la un proces de echitabil. Că acești judecători de protocol erau botezați sau nu în complete specializate în fapte de corupție are importanță puțină spre deloc. Una este să fii judecat ticălos pe probe pe care le știe doar judecătorul și SRI (unele dintre ele invenții) și alta este să fii judecat pe probe pe care le știi și tu, și judecătorul, caz în care realmente contează puțin dacă este botezat ,,specializat’’ sau nu.

Acestea sunt premisele în care CCR și ICCJ refuză să ia una înaintea celeilalte o decizie care poate l-ar afecta pe Dragnea, dar categoric este dorită în principal de beneficiarii reali ai furturilor de miliarde de euro de la buget, privatizări furate etc, descoperiți sau încă nedescoperiți, care ar prefera ca sesizatorul Iordache să aibă succes la CCR. Din punctul meu de vedere, Dragnea este un pretext scos în față, pentru alții, tovarăși cu Dragnea sau nu.

Împiedicarea CCR și ICCJ manifestată prin lipsa celerității în a se pronunța îmi amintește de povestea cu doi oameni de afaceri care se prăbușesc cu un avion mic, în junglă. Scapă cu viață, dar brusc, în fața lor apare un tigru. Unul dintre cei doi se uită panicat la primul care, își scoate tacticos pantofii și încalță repede o pereche de adidași. Panicatul îl întreabă: crezi că vei fugi mai repede decât tigrul cu adidașii? Celălalt îi răspunde, calm: nici nu trebuie să fug mai repede decât tigrul, trebuie doar să fug mai repede decât tine.

Acum este pe dos: ICCJ și CCR se întrec, dar care să fugă mai încet. Ambele instituții fundamentale se descalță, pentru ca cealaltă să se pronunțe înaintea ei. Trebuia să judece un complet specializat în mare corupție faptele ”de corupție’’ ale lui Liviu Dragnea? Din punctul meu de vedere nu, la fel cum nu trebuiau să judece nici judecători de protocol, vreodată, la ICCJ. Iată de ce:

Acuzațiile aduse de DNA lui Liviu Dragnea în dosarul din 20 mai au mai degrabă valențele unor găinării făcute de liderul PSD (dar inclusiv găinăriile trebuie probate și sancționate) decât ,,fapte de mare corupție’’. În esență, Dragnea este acuzat de DNA că, de teama lui, o doamnă din Teleorman s-a autosperiat și a permis furtul de bani publici, pontând și plătind două angajate care, în loc să se ducă vreodată la serviciu, o ardeau pe la PSD.

Dacă Dragnea a făcut aceste presiuni și sunt dovedite, Dragnea merită sancționat pentru această găinărie demnă de un milițian sătesc, fiind suficientă competența și specializarea unui tribunal sătesc. Pe vremuri, sancțiunea ar fi însemnat cel mult o amendă, dar ar arăta în principal că un astfel de sancționat este doar un combinagiu mărunt.

Totuși nu îmi explic cum au permis instituțiile statului ca o persoană care se ocupă de astfel de găinării (dacă sunt probate), să parcurgă pe rând treptele sociale pentru a ajunge al treilea om în stat. Până și plagiatorul Ponta fura mai mult – este un mărunt hoț de cuvinte, dar fura pentru el.

Explicațiile sunt doar două: fie Dragnea nu a făcut-o, dar este pus să o deconteze pentru a proteja o rețea mai mare care ar beneficia de închiderea lui, fie a fost sprijinit în mod ticălos de aceleași instituții ale statului, care l-au protejat în operațiuni de amploare mult mai mare decât prezenta găinărie.

În favoarea celei de-a doua ipoteze vin două argumente: DNA s-a împiedicat în dosarul Teldrum și l-a clasat în 2014, fiind redeschis abia după o sesizare OLAF privind sumele delapidate din bani europeni. În paranteză fie spus, mi s-a părut că o aud pe doamna Kovesi spunând că în cazul în care va ajunge șefă de Parchet European, această instituție ar trebui să preia de la OLAF investigarea exclusivă a furturilor din fonduri europene. Cred că aceasta este una dintre declarațiile esențiale care o va împinge pe doamna Kovesi înapoi în România, întrucât nimeni din Consiliul UE nu poate uita că doamna Kovesi a clasat inițial dosarul Teldrum, l-a redeschis la sesizarea OLAF, iar acum vrea ca OLAF să nu se mai bage.

Al doilea argument este că Liviu Dragnea a uitat să se adreseze Curții Constituționale în legătură cu primul protocol dovedit între SRI-SIPA-Ministerul Justiției-SIE-Parchet, cel din 1998, prin care șef al grupului operativ central (și colaborator al SRI-SIE) a fost Augustin Lazăr, surpriză, în prezent lustrat prin pensionare. Dacă Dragnea și-a făcut banii direct sau indirect prin furturi îndelungate, în mod categoric el a fost protejat inițial de acel grup operativ central, de SRI, SIPA, SIE și Augustin Lazăr. Dragnea nu își datorează averea unor simple găinării, și pare ciudat cum în cazul protocoalelor, în loc să facă ,,dreptate până la capăt’’, a scurtat capătul la jumate.

Situația descrisă și străduința vizibilă a CCR și ICCJ – care să fugă mai încet – îmi confirmă că decizia CCR din 20 mai 2019 nu este despre Dragnea, ci despre rețele. Pionii rețelelor care ,,au căzut cu porcul’’, prin sesizări dubioase cum este cea a lui Iordache, sunt păcăliți că vor fi salvați. Beneficiarii reali au acest interes, să le dea speranță pionilor.

Teoria jocurilor sugerează că, în această situație, Dragnea e doar un soi de redută (având la activ găinării sau nu), în timp ce ,,prizonierii reali’’ sunt CCR, pe de-o parte, și DNA-ICCJ, pe de altă parte. Raționamentul alternativ pe care îl construiesc pe baza teoriei jocurilor arată că această ,,încetinire’’ este în cele din urmă o problemă de moralitate.

Edna Ullman, în lucrarea ,,Apariția moralei’’, explică o situație similară, cu doi soldați care operează o mitralieră într-o redută împotriva inamicului care încearcă să ocupe poziția și avansează. Soldații au posibilitatea să stea în redută în fața inamicului care se apropie, îl pot opri din a avansa, dar cel mai probabil ar fi răniți amândoi. Ar avea posibilitatea să fugă amândoi, dar atunci ar pierde reduta, poziția și mitraliera, dar apoi vor fi și ei capturați de inamic. Amândoi. Mai există varianta ca unul să fugă și să scape cu viață, în timp ce al doilea să stea la mitralieră, să piardă reduta, dar ar muri. Presupunând că fiecare vrea să supraviețuiască, decizia optimală ar fi ca amândoi să stea lângă mitralieră, situație în care ambii ar fi grav răniți. Pe vremuri, soldații de artilerie chiar erau legați cu lanțuri de mitraliere, acum pare că CCR și ICCJ se leagă singuri, prin data de 20 mai 2019. Decizia suboptimală ar fi să fugă amândoi, în speranța că va rămâne celălalt, caz în care vor fi capturați amândoi și devin prizonieri de război, posibil executați.

Judecând după acest raționament, CCR și ICCJ au ales să stea în poziție, pe redută, să nu se pronunțe (să nu fugă înaintea celuilalt pentru că nu au garanția că celălalt nu va fugi la rândul lui.). Doar că aceasta este o situație temporară, care amplifică dilema ,,soldatului/prizonierului’’. Pe 20 mai, ambele instituții vor trebui să ia o decizie, în esență ambele să fie rănite, dar să supraviețuiască, ar fi cea optimală.

Asta ar însemna ca CCR să admită sesizarea după ce ICCJ păstrează decizia de condamnare a lui Dragnea din primă instanță, ceea ce în sine relevă că nu pentru Dragnea a fost făcută sesizarea la CCR, el fiind doar pretextul.

Alternativa ar fi să respingă CCR sesizarea (ceea ce s-ar întoarce împotriva beneficiarilor reali pentru care a fost făcută sesizarea și CCR ar fi ,,rănită’’), iar ICCJ să se rănească prin schimbarea soluției inițiale din condamnare în achitare. Dacă procurorii DNA nu reușesc să probeze fără niciun dubiu că Dragnea a pus-o pe doamna de la Teleorman să le ponteze și plătească din bani publici false servicii în timp ce funcționarele o ardeau pe la PSD, condamnarea se poate transforma în achitare.

ICCJ va fi rănită în acest caz de un anumit oprobiu care va fi decontat prin pensionarea doamnei Tarcea, ca la Lazar – care trebuie să deconteze mai mult decât prin pensionare punerea cu mâna a Președinților de complet și falsificarea astfel de repartizării aleatorii, dar lovitura decisivă o va lua DNA, repet, în cazul în care nu reușesc să probeze cu vârf și îndesat că Dragnea e vinovat de o găinărie, pe care a ajuns să o judece cea mai înaltă instanță din România.

În acest moment, mi-e greu să dau un răspuns ferm referitor la varianta care va fi aleasă, întrucât există mari suspiciuni în privința moralității și în componența CCR (spre exemplu, doamna Livia Stanciu – fostă judecătoare de protocol la ICCJ – ,,partenera de nădejde a DNA, sprijinită de Nădejde pentru a fi condamnată ticălos doamna Rarinca), dar și la ICCJ, instituție pentru care faptul că nu a botezat ,,specializate’’ anumite completuri ar fi cea mai mică bubă, dintre toate bubele pe care și le-a pus în cap cu protocolul. Din acest punct de vedere, ziua de 20 mai 2019 va fi foarte interesantă. Și CCR și ICCJ vor avea fir direct cu celălalt soldat. O să îmi spuneți: păi la ICCJ și CCR se judecă pe probe. Și eu o să vă răspund: așa e! Judecătării care nu dau doi bani pe lege sunt doar 67%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *