Skip to content
Politică

Ce spune Tiberiu Nițu despre redeschiderea dosarului Flota

Procurorul General, Tiberiu Nițu, a fost întrebat dacă după terminarea mandatului președintelui Traian Băsescu dosarul Flota, în care șeful statului este acuzat de abuz în serviciu, se va redeschide.

”Vă rog să aveți în vedere faptul că noi procurorii ne exercităm atribuțiile așa cum sunt prevăzute de lege, nu suntem influențați de final de mandat, început de mandat. Aceasta împrejurare va fi adusă în vedere, bănuiesc, că vor fi fel de fel de persoane care vor face sesizări. Aceste analize vor fi făcute pe baza probelor”, a declarat Tiberiu Nițu.

Dosarul „Flota” a avut ca obiect stabilirea modului în care flota românească a pierdut o serie de nave maritime-mineraliere de mare capacitate, prin infracţiuni săvârşite de cei care ar fi iniţiat şi derulat fraudulos asocierea CNM Petromin SA Constanţa cu grupul de firme private Torvald Klaveness Oslo din Norvegia, în perioada aprilie 1991 – august 2000.

Traian Băsescu a fost implicat în dosar ca ministru al Transporturilor. O expertiză publicată în timpul primului mandat de preşedinte al lui Băsescu a arătat că nu s-a înregistrat niciun prejudiciu pentru partea română, fapt folosit de şeful statului în declaraţii publice pentru a-i sancţiona pe cei care l-au învinovăţit, de-a lungul timpului, de vânzarea Flotei.

Preşedintele Traian Băsescu spunea, în iunie 2012, că, din câte ştie, nu are niciun dosar penal, dosarele „Casa din Mihăileanu” şi „Flota” fiind închise, el apreciind că atacurile pe această temă reprezintă minciuni ale „puşcăriabililor”.

Băsescu arăta atunci că dosarul „Flota” a fost închis”. „Povestea cu Flota o ştiţi. Au fost 111 sau 109 inculpaţi. A existat un procuror al Departamentului Naţional Anticorupţie, Amăriei, care a refuzat să semneze rechizitoriul. Dosarul este închis, oamenii sunt nevinovaţi”, a spus Băsescu.

Premierul Victor Ponta declara, în noiembrie 2013, că preşedintele Traian Băsescu nu va mai fi nimic după 2014, poate doar „vreun inculpat” dacă va fi cazul, deoarece îi va expira imunitatea care l-a „salvat” până acum de un dosar în cazul casei din Mihăileanu şi al Flotei şi de care poate ar avea nevoie şi pentru terenul din Călăraşi. El a precizat însă că nu se referă la nimic concret, că vorbeşte în principiu, la genul „dacă ar fi cazul”, şi că aceasta este treaba justiţiei, nu a lui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *