Jumătate de milion de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a susțin între 13 și 29 mai evaluarea națională. Elevii claselor a II-a își testează joi cunoștințele la Matematică și Științe ale naturii, conform calendarului oficial. Potrivit Ministerului Educației, subiectele au un grad de dificultate mediu.
Jumătate de oră au la dispoziție elevii de clasa a II-a pentru a rezolva testele elaborate de Centrul Naţional Pentru Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE).
Luni, elevii de clasa a II-a au început cu proba de Limbă şi comunicare – scris – Limba română, respectiv proba de Limbă şi comunicare – scris – Limba maternă pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale. Testele au fost similare cu cele din anii precedenți și au un nivel mediu de dificultate. Rezultatele vor fi evaluate în unitățile de învățământ în termen de maximum 7 zile de la susținerea ultimului test, relatează Edupedu.
În fiecare clasă, elevii sunt așezați în bănci, câte doi sau conform locului lor obișnuit. Distribuirea testelor s-a realizat în mod controlat, în ordinea numerelor testelor, de la Testul nr. 1 la Testul nr. 2 și așa mai departe, astfel încât fiecare copil să primească testul pe care trebuie să-l rezolve.
Marţi, elevii claselor a II-a au fost testați la Limbă şi comunicare – citit – Limba română, iar miercuri elevii care aparțin minorităţilor naţionale au participat la proba de Limbă şi comunicare – citit – Limba maternă.
Proba la matematică şi ştiinţe ale naturii are loc joi, iar vineri se va desfăşura ultima probă din cadrul EN II (Limbă şi comunicare – scris-citit – Limba română pentru minorităţile naţionale), susţinută de elevii aparţinând minorităţilor naţionale.
Pentru elevii de clasa a IV-a, testele vor avea loc săptămâna viitoare: limba română (21 mai), matematică (22 mai) şi limba maternă (23 mai). Iar pentru cei din clasa a VI-a, evaluarea se va desfășura în ultima săptămână din mai: 28 mai – Limbă şi comunicare, respectiv 29 mai – matematică şi ştiinţe ale naturii.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News