Skip to content
Politică

În ce țară importantă o femeie este în pole-position pentru a câștiga un mandat de Președinte

Există țări importante unde femeile sunt favorite să câștige un mandat de președinte.

Brazilienii se pregătesc de turul II al alegerilor prezidenţiale, pe 26 octombrie, după ce niciun candidat nu a reuşit să obţină peste 50% din sufragii în turul întâi.

Dilma Rousseff, candidat din partea Partidului Muncitorilor, a obţinut 41,48% din voturile exprimate, luându-i faţa candidatului Partidului Social-Democrat Brazilian, Aecio Neves, care a obţinut 33,68% din sufragii. Campania pentru turul doi va fi dusă pentru a obţine voturile candidatului de pe locul trei, Marina Silva, cea care a obţinut 20,91% din voturi. Neves i-a solicitat deja sprijinul lui Silva pentru a obţine victoria în turul doi, dar candidatul Partidului Socialist Brazlian a anunţat că o decizie în acest sens va fi luată în scurt timp.

Preşedintele în funcţie le-a transmis susţinătorilor săi un mesaj prin care le mulţumeşte pentru sprijinul din primul tur şi că se bazează pe suportul lor pentru a obţine victoria finală.

Lupta continuă, o luptă care va fi victorioasă, pentru că este lupta poporului brazilian. Această luptă este lupta celor care construiesc viitorul, care nu vor lăsa niciodată Brazilia să se întoarcă în trecut”, a declarat Dilma Rousseff.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *