Skip to content
Politică

Ce urmează după căderea Guvernului Dăncilă: trei variante pentru Iohannis

Guvernul Dăncilă a căzut, însă va mai rămâne la Palatul Victoria, ca interimar, până la instalarea unui nou guvern. Mingea e în terenul preşedintelui Klaus Iohannis, care va chema zilele viitoare partidele la Cotroceni. Şeful statului are trei variante la îndemână, conform adevarul.ro.

– Fie desemneză rapid un premier – foarte probabil Ludovic Orban – care să strângă o majoritate parlamentară. În acest scenariu, săptămâna viitoare, exact la startul campaniei electorale, vom avea un nou Guvern.

– Fie Klaus Iohannis trage de timp şi aşteaptă să treacă alegerile prezidenţiale. În acest caz, Viorica Dăncilă va rămâne la Palatul Victoria până la începutul lunii decembrie, timp în care va avea atribuţii strict administrative.

– Alegeri anticipate. E nevoie ca preşedintele să vină cu două variante de premier care să fie respinse de Parlament – scenariu puţin probabil, în contextul în care aleşii nu vor să renunţe la un an de mandat. La mijloc e în primul rând o miză financiară: fiecare senator sau deputat care ar renunţa acum la mandat ar pierde în jur de 50.000 de euro – leafă, diurnă şi alte cheltuieli.

PSD pierde Puterea după 7 ani şi jumătate de guvernare, cu o scurtă pauză – Cabinetul Cioloş. Premierul Viorica Dăncilă s-a răfuit, în plen, cu Călin Popescu Tăriceanu şi cu Victor Ponta. Liderii ALDE şi ProRomânia au ironizat-o pe Dăncilă. Propunerea PNL pentru funcţia de premier este Ludovic Orban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *