Ce va face Guvernul în cazul lui Adrian Sobaru

Adrian Sobaru, aflat în arest la domiciliu din 25 septembrie, după ce a rupt cu maşina o barieră de acces de la sediul Guvernului, rămâne cu această măsură preventivă, a decis, vineri, Tribunalul Bucureşti.

Prin această decizie, care este definitivă, instanţa a respins contestaţia procurorilor faţă de arestul la domiciliu dispus printr-o hotărâre a Judecătoriei Sectorului 1, relatează mediafax.ro.

După şedinţa de judecată de vineri, avocatul lui Sobaru a declarat că nu se impune o expertiză psihiatrică în cazul clientului său şi că acesta a protestat la Guvern, în felul în care a făcut-o, pentru că avea o nemulţumire.

Premierul Victor Ponta i-a transmis un mesaj de „solidaritate şi de compasiune” lui Adrian Sobaru, vineri, şi a spus că Guvernul nu va depune plângere împotriva acestuia, pentru faptul că a forţat intrarea în curtea Palatului Victoria, admiţând că Sobaru are nevoie de asistenţă medicală, nu să fie arestat.

Mai trebuie precizat că Adrian Sobaru, a primit în urmă cu aproximativ 2 ani un apartament cu 4 camere din partea RA-APPS, apartament în care este în acest moment arestat la domiciliu.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: