Ce vaccinuri se administrează până la 14 ani. Riscurile puțin știute ale unor îmbolnăviri prevenibile

Sursa foto: Unsplash

La 50 ani de la implementarea Planului Extins de Vaccinare, în unele părți din Europa se constată o reapariție bruscă a bolilor prevenibile prin vaccinare. Propaganda anti-vaccin a dus la scăderea acoperirii vaccinale.

Epidemia de rujeolă, care mărește cu fiecare zi numărul persoanelor afectate, iar asta după o perioadă de „adormire” între anii 2020 și 2022, când am circulat mai puțin și am fost protejați de mască, este doar încercarea prin care trecem în prezent.

Se poate ajunge însă în aceeași situație epidemică și în cazul altor boli pentru care există vaccinuri, se fac de zeci de ani, au salvat milioane de vieți, dar astăzi sunt puse inexplicabil sub semnul întrebării.

În 2024 se împlinesc 50 de ani de la Programul Extins de Vaccinare (PEV), programul de imunizare de rutină care a salvat și a îmbunătățit nenumărate vieți.

„În prezent vaccinările recomandate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în cadrul PEV sunt vaccinarea împotriva: tuberculozei, tetanosului, difteriei, tusei convulsive, hepatitei B, infecțiilor cu Haemophilus influenzae tip B, infecțiilor pneumococice invazive, rujeolei și rubeolei, infecțiilor rotavirale, infecțiilor cu HPV și împotriva COVID-19. Există și vaccinuri recomandate în anumite situații, de exemplu împotriva febrei galbene, meningitei meningococice, encefalitei japoneze, holerei”, se menționează în analiza de situație realizată de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și publicată pe site-ul Direcției de Sănătate Publică Olt cu ocazia Lunii Naționale de Informare despre Vaccinare.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: