Skip to content
Politică

Ce veste proastă a primit un baron local după ce s-a trezit cu DNA-ul pe cap

Ce veste proastă a primit un baron local după ce s-a trezit cu Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pe cap şi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Prefectul de Arad a emis, vineri, ordinul prin care Nicolae Ioțcu a fost suspendat din funcția de președinte al Consiliului Județean Arad, ca urmare a arestării preventive a acestuia pentru 30 de zile, pentru trafic de influență, relatează Agerpres.

„La Instituția Prefectului — Județul Arad a fost înregistrată astăzi comunicarea Tribunalului Timiș privind instituirea măsurii arestului preventiv față de Nicolae Petru Ioțcu, președintele Consiliului Județean Arad. Drept urmare, în baza prevederilor art. 71 alin. (1) și art. 108 alin. (2) din Legea 215/2001, prefectul Județului Arad a emis un Ordin privind constatarea suspendării mandatului de președinte al Consiliului Județean Arad, al domnului Nicolae Petru Ioțcu. Conform prevederilor art. 71 alin. (3) din Legea 215/2001, suspendarea din funcție durează până la încetarea stării de arest preventiv”, informează un comunicat de presă remis, vineri, de Prefectura Arad.

Pe 25 iulie, Tribunalul Timiș a decis arestarea preventivă a lui Ioțcu, acuzat de trafic de influență. Trei zile mai târziu, Curtea de Apel Timișoara a respins contestația edilului, acesta rămânând în arest.

Nicolae Ioțcu a fost ridicat, vinerea trecută, de la locuința sa din comuna Vladimirescu, fiind dus la sediul DNA — Serviciul Teritorial Timișoara, unde a fost audiat pentru luare de mită.

În ordonanța de reținere a procurorilor, se arată că „în cursul anului 2012, inculpatul Ioțcu Petru Nicolae, în calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, a pretins de la administratorul unei societăți comerciale suma de 40.000 de euro, pentru a-și exercita influența în cadrul procedurii organizate la nivelul CJ Arad, pentru atribuirea preferențială a unui contract de achiziție publică privind «Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad», în valoare de 1.600.000 de euro”.

Luni, vicepreședintele CJ Arad, Adrian Țolea, a anunţat că a preluat atribuțiile lui Ioţcu, în baza unei dispoziții din luna martie a acestuia.

”Dispoziția are caracter permanent, dar, în momentul în care prefectul va emite ordinul de constatare a suspendării președintelui, ca urmare a arestării, intrăm sub incidența unui articol de lege care ne obligă să convocăm o ședință a CJ Arad, în care unul dintre cei doi vicepreședinți va fi ales președinte interimar cu votul secret al majorității consilierilor”, a explicat Țolea, adăugând că, după ce unul dintre cei doi vicepreședinți va prelua șefia CJ Arad, consilierii vor alege alt vicepreședinte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *