Cea mai așteptată cometă a anului poate fi văzută în aceste zile de pe Pământ. Corpul ceresc atrage numeroși astronomi și astro-fotografi de peste tot din lume.
Patru oameni de știință din România sunt în insulele Canare și se bucură de spectacolul de pe cer.
Cometa Tsuchinshan-ATLAS a fost descoperită la începutul anului trecut de oamenii de știință. Acum, poate fi văzut atât din emisfera nordică, cât și sudică. Corpul ceresc se află la aproximativ 100 de milioane de kilometri distanță de Pământ, spun experții.
Ovidiu Văduvescu, astronom: „Cometa C3/2023 ne vizitează pentru prima dată, trecând în apropierea Soarelui, nu cunoaștem încă multe despre ea. Condițiile astroclimatice din emisfera sudică, Chile, sau emisfera nordică, la latitudini mai joase, precum Insulele Canare, la Palma, sunt condiții astroclimatice ideale.”
Spectacolul de pe cer este urmărit din insula La Palma, în Oceanul Atlantic, de patru astronomi și astro-fotografi români.
Valentin Grigore, președinte Societatea Astronomică Română de Meteori: „Cometa, aflându-se la latitudini mai sudice, răsare mai devreme, pe un cer mai întunecat, ceea ce ne-a permis să realizăm imagini deosebite.”
Specialiștii spun că sunt șanse că, după data de 12 octombrie, să vedem cometa și de la noi din țară.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News