Cea mai fierbinte zi la Milano, din 1763 încoace. Câte grade au fost înregistrate

sursa foto: Shutterstock
sursa foto: Shutterstock

Orașul Milano a înregistrat, miercuri, cea mai fierbinte zi, de aproape trei secole. Valul de căldură a început de la jumătatea lunii august, atingând apogeul.

Pe data de 23 august, orașul Milano, din nordul Italiei, a înregistrat un record absolut de temperatură. Anunțul a fost făcut de Agenţia regională pentru protecţia mediului (ARPA), citată de Reuters.

Ce valori au fost înregistrate

Potrivit ARPA, 23 şi 24 august au fost cele mai fierbinţi zile de vară de pe teritoriul regiunii Lombardia, care înconjoară Milano, mai multe oraşe înregistrând temperaturi maxime de peste 40 de grade Celsius.

Temperatura medie zilnică a fost de 33 grade Celsius. Miercuri a fost cea mai fierbinte zi de la momentul în care staţia Milano Brera a început să înregistreze temperaturile, în 1763. Recordul precedent de temperatură medie zilnică din Milano era de 32,8 grade Celsius, stabilit la 11 august 2003.

De asemenea, capitala Italiei, Roma, a înregistrat o temperatură record în iulie: 41,8 grade Celsius.

Mare parte din sudul Europei a fost afectată de caniculă, în această vară, situaţie care a alimentat incendiile, a determinat guvernele să emită avertismente referitoare la pericolele la adresa sănătăţii şi a perturbat vacanţelor multor turişti.

Agenţia a adăugat că temperaturile „intense şi anormale” au afectat, de asemenea, Alpii italieni.

Totuşi, valul de căldură este pe cale să se încheie, a precizat agenţia, locul caniculei fiind luat de furtuni puternice şi de o scădere bruscă a temperaturilor cu până la 10-15 grade Celsius, la începutul săptămânii viitoare.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: